Guvernul britanic a dat duminica asigurari ca Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie, in ciuda faptul ca premierul Boris Johnson a fost obligat de parlament sa trimita Uniunii Europene o scrisoare nesemnata prin care a solicitat o amanare, informeaza Reuters.

"Vom iesi (din Uniunea Europeana - n. red.) pana la 31 octombrie. Avem mijloacele si capacitatea de a face a asta", a declarat televiziunii Sky News ministrul Michael Gove, insarcinat cu pregatirile in vederea unui Brexit fara acord, scrie Agerpres.

"Scrisoarea a fost trimisa deoarece parlamentul a cerut sa fie trimisa (...) insa parlamentul nu poate schimba decizia premierului, parlamentul nu poate schimba politica sau hotararea guvernului", a insistat el.

De fapt, Johnson i-a trimis presedintelui Consiliului European, Donald Tusk, trei scrisori. Prima, o nota din partea ambasadorului britanic la UE, in care explica faptul ca guvernul nu face altceva decat sa respecte legea; a doua - o fotocopie nesemnata a textului pe care a fost obligat sa il scrie conform asa-numitei Legi Benn; si a treia - o scrisoare in care prim-ministrul declara ca nu doreste o amanare.

"Am aratat clar de cand am ajuns prim-ministru si am explicat clar din nou, astazi, parlamentului punctul meu de vedere si pozitia guvernului, conform carora o noua amanare ar dauna interesului Regatului Unit si al partenerilor nostri din UE, precum si relatiilor dintre noi", arata ultima scrisoare.

Donald Tusk a confirmat ca a primit mesajul lui Boris Johnson si a scris in reteaua Twitter ca urmeaza sa se consulte cu liderii Uniunii Europene privind reactia la semnalele de la Londra. Parlamentul de la Londra a votat sambata pentru amanarea pana luni a dezbaterii privind acordul pentru Brexit obtinut de premier.

Duminica, ministrul de externe Dominic Raab s-a declarat increzator ca guvernul dispune de suficiente voturi in Camera Comunelor pentru aprobarea acordului. El a declarat televiziunii BBC ca este increzator privind realizarea Brexit-ului pe 31 si a apreciat ca multor europeni nu le-ar convenit deloc o noua amanare.

Sursa foto: Ink Drop / Shuterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri