Turcia a anuntat sambata ca doi straini au fost implicati in tranzitul ilegal prin Istanbul al magnatului decazut al industriei auto Carlos Ghosn, care s-a produs in timpul fugii sale din Japonia in Liban din ajunul Anului Nou, relateaza AFP.

"Exista doi straini implicati in tranzit", a declarat ministrul turc al justitiei, Abdulhamit Gul, intr-un interviu acordat postului CNN Turk. El nu a furnizat niciun detaliu privind nationalitatea lor sau rolul exact pe care l-au jucat, scrie Agerpres.

Carlos Ghosn, fost CEO al Renault si Nissan, a ajuns pe 30 decembrie la Beirut, a doua zi dupa plecarea sa surpriza din Japonia. El este suspectat ca a urcat la bordul unui avion privat pe aeroportul international din Kansai, in apropiere de Osaka, de unde a mers pana la Istanbul, iar de aici a plecat spre Beirut la bordul unui alt avion.

Urmarit pentru infractiuni financiare, el era in arest la domiciliu de la sfarsitul lui aprilie la Tokyo, dupa 130 de zile petrecute in inchisoare. Arestul sau la domiciliu prevedea conditii stricte si interdictia de a parasi tara in asteptarea procesului sau.

Carlos Goshn, un franco-libanezo-brazilian, a dat asigurari joi ca si-a organizat "singur" fuga in Liban, fara a furniza totusi amanunte. Turcia a deschis deja o ancheta privind conditiile in care Ghosn a reusit sa tranziteze capitala economica a Turciei si s-a interesat in principal de doua zboruri considerate suspecte, potrivit agentiei DHA.

Dupa retinerea joi, a sapte persoane, printre care patru piloti, cinci persoane au fost plasate in arest provizoriu, a precizat Gul, mentionand ca ancheta parchetului continua. Potrivit ministrului, nu a existat nicio solicitare judiciara din partea autoritatilor japoneze in acest caz.

Ancheta se concentreaza asupra a doua zboruri private, potrivit DHA, unul venit de la Osaka, inmatriculat TC-TSR, si care a aterizat luni in jurul orei 05.15 (02.15 GMT) pe aeroportul Ataturk, inchis pentru zborurile comerciale dar deschis pentru cele de marfa si private, si un altul, din aceeasi zi, un Bombardier Challenger 300 inmatriculat TC-RZA, care a decolat de pe acelasi aeroport cu destinatia Beirut, in jurul orei locale 06.00 (03.00 GMT).

Sursa foto: Frederic Legrand - COMEO / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri