Politia britanica a impuscat un barbat in Streatham, in sudul Londrei, in ceea ce a calificat drept un incident de natura terorista in care "se crede ca mai multi oameni au fost injunghiati", a anuntat duminica Politia Metropolitana, scrie Agerpres.

"Un barbat a fost impuscat de ofiteri inarmati in Streatham (sudul Londrei). In acest moment, se crede ca mai multe persoane au fost injunghiate. Circumstantele sunt cercetate; incidentul a fost declarat de natura terorista", a scris Politia Metropolitana pe pagina sa de Twitter.

"Va rugam sa evitati zona cat timp serviciile de urgenta se ocupa de incidentul din Streatham", a mai postat Politia Metropolitana.

Potrivit BBC, mai multi martori la incident au scris pe social media ca au auzit trei impuscaturi duminica, in jurul orelor 14:00 GMT, si ca mai multe persoane primeau ingrijiri medicale. Serviciile de urgenta, inclusiv paramedici, au fost trimise la fata locului. "Ceva important se petrece in Streatham High Road. Politie inarmata si strazi inchise", a scris o persoana pe Twitter.

Gulled Bulhan, student in varsta de 19 ani din Streatham, a declarat pentru Press Association (PA) ca a fost martor la incident. "Traversam strada cand am vazut un barbat cu o maceta si niste cutii din tabla de culoare argintie pe piept care era fugarit de o persoana despre care am banuit ca era agent de politie sub acoperire - desi purta haine civile. Apoi barbatul a fost impuscat. Cred ca am auzit trei focuri de arma, desi nu-mi mai amintesc chiar foarte bine. Dupa aceea m-am adapostit in biblioteca. Din biblioteca am vazut o multime de ambulante si ofiteri de politie inarmati care au sosit la fata locului. Am fost informati de catre ofiteri sa ramanem in interior, pana ce vom fi evacuati", a spus el.

Ultimul incident de acest fel din Londra s-a produs in noiembrie, cand agenti de politie au impuscat mortal un barbat care purta o vesta exploziva falsa si care injunghiase mortal doua persoane si ranise alte trei inainte de a fi pus la pamant de trecatori. Si incidentul de anul trecut a fost calificat de autoritati drept atac terorist.

Sursa foto: Fungai Tichawangana | Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri