Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a previzionat miercuri că anul acesta comerţul cu bunuri va înregistra un declin mai accentuat decât în timpul crizei financiare, înainte de a se redresa în 2021, dacă ţările vor lucra împreună pentru ca pandemia de coronavirus (COVID-19) să dea înapoi, transmite Reuters.

Comerţul global va scădea anul acesta cu 13% - 32%, în funcţie de impactul economic al crizei, estimează organizaţia cu sediul în Geneva, conform Agerpres.ro.

"Aceste cifre sunt urâte - nu putem ocoli asta. Dar o redresare rapidă, viguroasă este posibilă. Deciziile adoptate acum vor determina viitoarea formă a redresării şi perspectivele globale de creştere", a afirmat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.

Acesta a adăugat că este extrem de importantă menţinerea pieţelor deschise şi predictibile, pentru a stimula investiţiile. Ţările care lucrează împreună vor vedea o redresare mai rapidă decât dacă fiecare ar acţiona separat, susţine Azevedo.

OMC se aşteaptă în 2021 la o creştere a comerţului mondial între 21% şi 24%, în funcţie de durata epidemiei şi de eficienţa răspunsului autorităţilor.

De asemenea, OMC a confirmat că în 2019 comerţul global a înregistrat un declin de 0,1%, din cauza tensiunilor comerciale şi a încetinirii economiei.

În octombrie, Organizaţia Mondială a Comerţului previziona o creştere a comerţului global de 2,7% în 2020, după un avans de 1,2% în 2019.

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) este o instituţie internaţională care stabileşte reguli globale de comerţ între statele membre. România este membru fondator al OMC, instituţie creată în 1995 în urma finalizării rundei Uruguay de negocieri comerciale multilaterale (1986-1994). Obiectivul general al organizaţiei este să se asigure că schimburile comerciale internaţionale se desfăşoară fluent, liber, corect şi predictibil.

OMC reprezintă continuatorul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), încheiat la Geneva în 1947. România a devenit membru GATT în 1971.

Sursa foto: Mongta Studio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri