Actorul american Tom Hanks spune că este dezamăgit de măsurile adoptate de autorităţile americane în lupta cu noul coronavirus și face apel la solidaritate în rândul americanilor pe fondul pandemiei. „Nu am nici un respect pentru cei care nu poartă mască”, a spus actorul, într-un interviu pentru Associated Press, scrie Mediafax.

„Totuşi, ideea de a face ce trebuie este atât de simplă - purtaţi o mască, respectaţi distanţa socială şi spălaţi-vă pe mâini”, a spus Hanks în primul său interviu televizat accordat de când a contractat noul coronavirus.

Filmul „Greyhound”, care urmează să fie lansat în curând, l-a inspirat pe actor să facă apel la solidaritate în rândul americanilor pe fondul pandemiei.

„Cred că majoritatea americanilor înţeleg gravitatea situaţiei. Nu există nicio lege împotriva ignoranţei, nu este ilegal să existe opinii greşite. Nu ştiu cât de mult a fost pus în discuţie bunul simţ în acest sens”, a declarat Hanks.

De asemenea, actorul a spus că nu are „nici un respect” pentru cei care refuză să poarte mască.

„Dacă cineva vine cu argumente pentru a face cât mai puțin posibil, nu aș avea încredere să-i dau un permis de conducere. Atunci când conduci o mașină, trebuie să respecți limitele de viteză, trebuie să folosești semnalizarea, trebuie să eviți pietonii. Dacă nu poți face acele trei lucruri, nu ar trebui să conduci o mașină. Dacă nu poți să porți o mască, să te speli pe mâini și să respecți distanța socială, nu am niciun respect pentru tine. Nu-ți cred argumentele”, a spus el.

Sursa foto: deadline.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri