Noua Zeelandă a marcat 100 de zile fără transmitere comunitară a coronavirusului, au anunţat oficialităţi din domeniul sănătăţii, potrivit Agerpres.

Directorul general al serviciilor de sănătate Ashley Bloomfield a declarat că acest punct de cotitură merită sărbătorit, dar i-a avertizat pe neo-zeelandezi să nu se relaxeze.

"Am văzut în străinătate cât de repede a reapărut virusul şi s-a răspândit în zone în care fusese sub control şi trebuie să fim pregătiţi să izolăm rapid orice cazuri viitoare în Noua Zeelandă. Fiecare persoană din echipa de cinci milioane (populaţia Noii Zeelande - n.r.) are un rol de jucat în aceasta", a afirmat el, citat într-un comunicat de presă.

Deşi există în prezent 23 de cazuri active de COVID-19 în ţară, toate au fost detectate la frontieră şi sunt tratate în centre de izolare.

Primul caz "importat" cunoscut în Noua Zeelandă a fost înregistrat la 26 februarie, iar ultima transmitere comunitară a fost detectată la 1 mai.

Ţara şi-a închis graniţele pentru toată lumea, cu excepţia rezidenţilor şi a cetăţenilor săi, la 19 martie.

Carantina la nivel naţional a început la 25 martie, aproape toate companiile au fost închise, şcolile la fel, iar oamenilor li s-a spus să stea acasă.

Cinci săptămâni mai târziu, Noua Zeelandă a început să ridice încet-încet restricţiile. În prezent, doar graniţele mai sunt închise. Noua Zeelandă are 1.569 de cazuri confirmate şi suspecte de COVID-19 şi 22 de decese asociate coronavirusului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri