Comisarul european pentru inovaţie, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, bulgăroaica Mariya Gabriel, a anunţat că a fost testată pozitiv pentru COVID-19 în urma unui al doilea test pe care l-a efectuat după ce a fost contact al unei persoane infectate din echipa sa, scrie Agerpres.

''După un prim test negativ pentru COVID-19 luni, al doilea a fost pozitiv. Am rămas în autoizolare de luni şi voi rămâne în continuare acasă, urmând regulile stabilite'', a anunţat Mariya Gabriel pe Twitter.

Fosta eurodeputată bulgară se adaugă pe o lungă listă de comisari sau lideri comunitari care au fost nevoiţi să se autoizoleze şi să fie testaţi pentru COVID-19 după ce au fost contacţi ai unor persoane infectate cu noul coronavirus, dar Mariya Gabriel este primul comisar european confirmat cu COVID-19.

Şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a stat în autoizolare şapte zile după ce a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv cu coronavirus, în pofida recomandărilor agenţiei europene de sănătate publică, ce prevăd 14 zile de autoizolare pentru astfel de situaţii.

Retail jobs

Von der Leyen a invocat regulile aplicate în Belgia, ţară care a redus de la 1 octombrie perioada obligatorie de carantină de la 14 la 7 zile.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri