Autorităţile europene intenţionează să introducă în serviciu, înaintea vacanţei de vară, a unui certificat sanitar, "paşaportul verde", pentru a facilita călătoriile în interiorul UE, a declarat Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă.

Acest certificat, pentru care ar urma să fie prezentată o propunere finală, va conţine informaţii care vor indica faptul că ”o persoană a fost vaccinată împotriva Covid-19 sau că s-a vindecat sau că a primit un rezultat negativ la test", a precizat Thierry Breton.

"Va fi sub format electronic, sau pe hârtie", pentru a respecta dorinţa celor care nu "doresc să îşi pună acest lucru pe smartphone-ul lor, acesta este dreptul lor", a afirmat comisarul european. Echipat cu un cod QR, gratuit, acest certificat va fi în limba fiecărei ţări şi tradus în engleză, "va fi valabil în toate ţările Uniunii Europene", a detaliat Breton.

"Lucrăm pentru ca acest lucru să fie gata înainte de luna iunie", a precizat Thierry Breton, apreciind că este primordial "să facem totul pentru a proteja sezonul turistic".

Retail jobs

Ce spune Breton despre întârzierile AstraZeneca

De asemenea, comisarul european a comentat şi anunţul făcut de grupul farmaceutic AstraZeneca, privind o nouă diminuare a livrărilor de vaccinuri anti- Covid-19 destinate Uniunii Europene, apreciind că această situaţie este "inacceptabilă pentru mine sau în orice caz de neînţeles".

Cu toate acestea, Breton s-a declarat încrezător cu privire la programul european de vaccinare.

"Faptul că avem întârzieri în cazul AstraZeneca nu înseamnă că programul nostru de vaccinare pe primul trimestru va avea întârzieri", a promis Thierry Breton.

Comisia Europeană ar urma să facă publică săptămâna viitoare propunerea finală privind certificatele verzi digitale, în contextul în care statele din sudul blocului, dependente în mare măsură de turism, speră ca astfel să poată relansa acest sector în sezonul estival din anul în curs.

Citeste si:
Incidența din București a sărit de 6 la mia de locuitori
Incidența din București a...
Sursa foto: Pixabay
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri