Uniunea Europeană se îndreaptă spre o contracţie de 7,5% a Produsului Intern Brut în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton.

"Totul depinde de viteza cu care economia va reporni", a subliniat Thierry Breton (foto) pentru postul de televiziune France 2, citat de Agerpres. "Aşa cum arată lucrurile în prezent în Uniunea Europeană, ne îndreptăm spre o recesiune cuprinsă între 5% şi 10%, adică una în jurul a 7,5%. Însă aceasta este situaţia în prezent, iar dacă lucrurile nu se vor îmbunătăţi, şi vom avea un al doilea val al epidemiei, lucrurile se vor înrăutăţi", a avertizat comisarul european.

În urma crizei provocate de coronavirus se preconizează o recesiune majoră în Europa. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că recesiunea provocată de pandemia de coronavirus va fi mai amplă decât Marea Recesiune din 2008 şi 2009, ducând la o contracţie a economiei mondiale cu 3% în 2020. Pentru zona euro, FMI se aştepată la o contracţie a PIB de 7,5% în 2020.

Thierry Breton a vorbit vineri şi despre acordul, de principiu, la care au ajuns joi liderii europeni cu privire la un plan de relansare, fără a se pune de acord şi asupra modalităţilor de finanţare. Potrivit comisarului european, planurile naţionale de relansare anunţate de la începutul crizei, vor constrânge ţările membre să se pună de acord. "Germania nu are bani pentru a-şi finanţa propriul plan. Va trebui să împrumute. Olanda la fel, Franţa la fel. Toată lumea va avea nevoie de un fond de acest fel. Şi de acea cred că vor ajunge la un acord, toţi şefii de stat şi de guvern, cu privire la modalităţile de finanţare. Mergem pe etape, dar facem progrese", a apreciat Thierry Breton.

Anterior, Breton estima că pachetul de relansare economică, pentru a ajuta Uniunea Europeană să îşi revină după pandemia de coronavirus, s-ar putea ridica la aproximativ 1.600 miliarde de euro, echivalent cu aproximativ 10% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene.

Citeste si:
Când ar putea fi gata pașaportul COVID european
Când ar putea fi gata...

Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene (UE) au cerut joi Comisiei Europene (CE) să pregătească un plan de ieşire din criză şi au amânat deciziile dificile privind solidaritatea, pe care ţările din sudul continentului o solicită celor nordice.

Potrivit preşedintei CE, Ursula von der Leyen, planul ar urma să fie prezentat în "a doua sau a treia săptămână a lunii mai". Suma care ar putea fi pusă la dispoziţie este departe de a fi decisă. "Trebuie studiat cu atenţie (....), dar nu vorbim de miliarde, ci de mii de miliarde", a declarat Ursula von der Leyen, fără a oferi detalii suplimentare.

Sursa foto: Alexandros Michailidis / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri