Austria intră în carantină parţială cel puţin patru săptămâni începând de pe 3 noiembrie, în încercarea de a evita supraîncărcarea sistemului de sănătate în timpul unui al doilea val de infecţii cu coronavirus, relatează DPA.

Măsurile intră în vigoare în timp ce capitala Viena a fost blocată în mare parte, cu cel puţin un suspect încă în libertate după un atac terorist comis luni.

Spre deosebire de primul "lockdown" naţional impus la începutul acestui an, magazinele şi majoritatea şcolilor urmează să rămână deschise. Cu toate acestea, la Viena elevilor li se permite să rămână marţi acasă din cauza situaţiei de securitate din oraş.

La nivel naţional, restaurantele, barurile şi aproape toate instituţiile culturale şi de agrement urmează să se închidă. Oamenii nu ar trebui să-şi părăsească locuinţele între 20:00 şi 6:00 (19:00 şi 5:00 GMT), cu excepţia cazului în care au un motiv valid.

Măsurile au fost impuse pentru a evita ca sectorul sanitar să atingă capacitatea maximă, lucru preconizat să aibă loc potrivit previziunilor la mijlocul lunii noiembrie. Numărul paturilor la terapie intensivă ocupate de pacienţii cu COVID-19 a crescut cu 78% în decurs de o săptămână.

Austria a înregistrat în medie 336 de noi infecţii la 100.000 de locuitori în ultima săptămână, deşi în unele regiuni precum Tirolul numărul a fost chiar mai mare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri