Organizaţia radicală Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacului din 2 noiembrie, seara, de la Viena soldat cu cel puţin patru morţi, informează Agerpres.

Organizaţia a revendicat atacul într-un mesaj postat pe site-ul Telegram de agenţia sa de propagandă Amaq, fără a aduce însă şi dovezi în acest sens.

Anunţul este însoţit de o fotografie cu un individ bărbos, despre care se afirmă că era un "soldat al Califatului" numit Abu Dagnah Al-Albany şi că a atacat trecătorii din capitala Austriei cu arme de foc, înainte de a fi împuşcat mortal de poliţişti.

Aşa-zisul Albany poartă în imagine şi un inel cu inscripţia "Mohamed este mesagerul lui Allah". Câteva minute mai târziu, agenţia Amaq a postat şi o înregistrare video în care Albany jură credinţă liderului grupării Stat Islamic Abu Ibrahim al-Hashemi al-Quraishi, vorbind în arabă.

Numele Albany ar fi folosit în mod obişnuit cu referire la cineva cu origine albaneză.

Autorităţile austriece l-au identificat pe atacator ca fiind un anume Kujtim Fejzulai, cu dublă cetăţenie austriacă şi nord-macedoneană, care fusese condamnat în aprilie 2019 la 22 de luni de închisoare după ce a încercat să ajungă în Siria pentru a se alătura organizaţiei Stat Islamic. El a fost însă eliberat condiţionat cu mai puţin de un an în urmă.

Cel puțin 15 persoane au fost rănite, printre care și un ofițer de poliție, în atacul terorist care a avut loc în Viena, pe 2 noiembrie.

Potrivit unor martori oculari, doi indivizi au deschis focul, rănind mai multe persoane. Unul dintre presupuşii autori ai atacului a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, iar altul este căutat activ.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri