Apetitul Chinei pentru automobile premium este o veste bună pentru economiile din Europa de Est, care anterior erau îngrijorate cu privire la gradul lor ridicat de dependenţă faţă de uzinele care produc automobile, transmite G4Media.

Slovacia şi Cehia, ţările cu cele mai mari producţii de automobile per capita din lume, au închis magazinele şi barurile pentru a ţine sub control cel de-al doilea val de infecţii cu COVID-19. Însă uzinele lor auto continuă să producă automobile de lux precum Porsche Cayenne pentru Asia şi SUA, dar şi o gamă largă de modele cu costuri mai mici precum Peugeot şi Skoda pentru clienţii mai aproape de casă.

Producătorul britanic Jaguar Land Rover Automotive Plc, care în urmă cu doi ani a inaugurat o uzină în Slovacia, a înregistrat o îmbunătăţire „remarcabilă” a cererii în trimestrul al treilea, în condiţiile în care „vânzările în China au fost deosebit de încurajatoare”, a spus Russel Leslie, directorul acestei uzine care produce modelele SUV Discovery şi Defender.

„China, SUA şi Marea Britanie sunt pieţe foarte mari pentru noi. Continuăm să vedem tendinţe bune acolo”, a precizat Russel Leslie.

Investiţiile în industria auto au ajutat la transformarea ţărilor din Europa de Est. Atrase de mâna de lucru ieftină, dar calificată precum şi de apropierea de marile pieţe europene, o serie de producători importanţi au construit uzine moderne în întreaga regiune. Însă, Slovacia şi Cehia se disting faţă de restul statelor din regiune în condiţiile în care sectorul auto este responsabil pentru jumătate din producţia industrială în Slovacia şi un sfert în Cehia. Este un procent mult mai mare decât în Germania sau Franţa.

Un astfel de grad sporit de dependenţă a ridicat semne de întrebare. Numeroşi politicieni şi economişti susţin că o astfel de dependenţă sporită de sectorul auto face ţările vulnerabile la modificarea cererii globale precum şi la întreruperile în lanţurile de aprovizionare înregistrat cu ocazia primului val al pandemiei. Un alt risc este tranziţia spre vehiculele electrice, care în cele din urmă vor elimina o mare parte din producţia Cehiei şi Slovaciei, care este legată de motoarele cu combustie internă.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri