Guvernul francez a promis să deschidă mai multe sute de centre de vaccinare în săptămânile care vor urma după ce a fost criticat pentru debutul lent al campaniei naţionale de vaccinare, informează Agerpres.

Totodată, numărul spitalelor care oferă vaccinări s-a triplat, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, la finalul unei şedinţe prezidate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la Paris.

''Prima provocare din 2021 este de a-i proteja pe francezi de COVID-19 şi de a câştiga această luptă'', a spus Attal.

Reguli mai dure în Franța?

Lupta ar putea însemna restricţii încă şi mai dure, interdicţia de circulaţie după ora 18:00 (17:00 GMT), în vigoare în prezent într-un număr de departamentele grav afectate, putând fi implementată în mai multe regiuni.

În restul zonelor, inclusiv în Paris, interdicţia de circulaţie începe la ora 20:00.

Franţa a vaccinat până în prezent doar câteva mii de oameni, cu mult mai puţini decât alţi vecini europeni.

Franţa a fost afectată grav de pandemie, cu peste 66.000 de decese asociate COVID-19 până în prezent. Prim-ministrul Jean Castex urmează să susţină și o declaraţie.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri