Mii de persoane au manifestat în centrul Madridului împotriva măsurilor restrictive impuse de guvern pentru a combate epidemia de COVID-19, denunţând "înşelăciunea" pe care o reprezintă acest virus despre care unii protestatari afirmă că 'nu există'.

Scandând 'Libertate!' într-o atmosferă ostilă presei, mii de persoane au mărşăluit de la gara Atocha la Piaţa Colon.

Mulţi protestatari nu purtau măşti, în pofida obligaţiei legale de a le purta în permanenţă în spaţiile publice şi în mijlocul celui de-al treilea val al pandemiei care a ucis peste 400 de persoane pe zi în această săptămână, scrie Agerpres.

'Oamenii trebuie să deschidă ochii, să se teamă mai puţin şi să îşi dea seama că este doar o gripă mai agresivă, că trebuie să aştepţi să treacă şi atât', a declarat pentru AFP Milagros Solana, o pensionară în vârstă de 71 de ani.

Mortalitatea este mai mică decât în alţi ani, a adăugat ea, minimalizând cifrele oficiale. Conform acestora, de la începutul pandemiei s-au înregistrat oficial peste 55.000 de morţi şi 2,5 milioane de cazuri confirmate de COVID-19.

O prietenă a protestatarei a arătat imagini de pe telefonul mobil susţinând că 'spitalele sunt goale' într-o ţară în care peste o treime din paturile din secţiile de terapie intensivă sunt ocupate de pacienţi cu COVID-19 şi unde mai multe centre medicale au fost nevoite să evacueze alţi pacienţi pentru a face loc celor infectaţi cu noul coronavirus.

Mulţi protestatari au criticat, de asemenea, campania de vaccinare în curs ca metodă de a pune capăt epidemiei.

În încercarea de a stopa pandemia, guvernul spaniol a interzis circulaţia pe timpul nopţii şi a restricţionat mobilitatea între regiuni. În regiunea capitalei Madrid, hotelurile sunt nevoite acum să închidă la ora 21:00.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri