Pe 10 martie, Mexicul a aprobat o lege care urmează să legalizeze consumul recreațional de marijuana, un moment deosebit de important pentru o țară în care încă ia loc un război al drogurilor.

Conform unui articol publicat de The New York Times, 316 dintre membrii Camerei Deputaților din Mexic au votat în favoarea legii, în timp ce doar 129 au fost împotrivă. Decizia a fost luată la doi ani după ce Curtea Supremă a decis că interzicerea consumului de canabis în scopuri recreaționale este neconstituțională.

Camera Deputaților din Mexic a aprobat o lege într-o formă generală, dar, cel mai probabil, măsura va fi modificată de Senat înainte să fie trimisă pentru promulgare. Președintele din Mexic a declarat că este de acord cu legalizarea cannabisului.

În forma adoptată pe 10, măsura le-ar permite adulților să fumeze iarbă și să crească un număr mic de plante dacă obțin un permis de la autorități. În plus, ea ar urma și să ofere licențe pentru producători ca să cultive și să vândă planta.

„Este un moment istoric. Cu această lege am lăsat în urmă falsa credință că iarba este o parte din problemele de sănătate publică din Mexic” a declarat pentru The New York Times Simey Olvera, un membru al Camerei Deputaților din Mexic.

În ciuda susținerii din partea legiuitorilor, legea s-a dovedit a fi divizivă. Criticii ei spun că legea nu este oportună într-o țară în care 2 treimi din cetățeni se opun legalizării marijuanei.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri