Nepalul a ordonat închiderea şcolilor din cauza poluării atmosferice, fiind pentru prima dată în istoria ţării din Himalaya când autorităţile decid închiderea instituţiilor de învăţământ din acest motiv.

Capitala Nepalului, Kathmandu, învăluită într-un nor gros de particule, este în prezent clasată printre cele mai poluate oraşe din lume, indicele calităţii aerului atingând valori de peste 300 la sfârşitul săptămânii trecute, scrie Agerpres.

"S-a decis închiderea instituţiilor de învăţământ până vineri. Din câte ştim, este prima dată când şcolile sunt închise din cauza poluării", a declarat Deepak Sharma, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Guvernul a solicitat, de asemenea, populaţiei să rămână în case şi să evite lucrările de construcţie sau incinerarea gunoiului.

Experţii atribuie această poluare efectului combinat al incendiilor forestiere din mai multe părţi ale ţării şi condiţiilor meteorologice.

Citeste si:
Prima ţară din lume care va testa vaccinul anti-COVID administrat...
Israelul, prima ţară din lume...

Vizibilitatea redusă din cauza poluării a perturbat zborurile către aeroportul din Kathmandu, provocând întârzieri de câteva ore.

Aeroportul a fost închis pe 26 martie, când vizibilitatea a scăzut sub 1.000 de metri, înainte de a fi redeschis în aceeaşi zi, potrivit unui oficial al aeroportului.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri