UE va trimite ajutor sanitar în India

Comisia Europeană se coordonează cu statele membre ale UE care sunt dispuse să trimită urgent medicamente şi oxigen Indiei, ţară care se confruntă cu un val agresiv al pandemiei de COVID-19 provocat de o nouă variantă a coronavirusului.

''Suntem pregătiţi să oferim ajutor. Uniunea Europeană îşi uneşte resursele pentru a răspunde rapid cererii de asistenţă prin Mecanismul European de Protecţie Civilă'', a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.

Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, a semnalat la rândul său că Centrul european de coordonare şi răspuns pentru situaţii de urgenţă desfăşoară în prezent o acţiune de coordonare cu statele UE dispuse să trimită rapid Indiei medicamente şi oxigen.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat de asemenea că guvernul său pregăteşte un ajutor de urgenţă pentru India. ''Lupta împotriva pandemiei este lupta noastră, a tuturor. Germania este solidară cu India şi pregăteşte de urgenţă o misiune de ajutor'' a spus Merkel, potrivit AFP.

Noi restricții în Germania

Germania se confruntă ea însăşi cu al treilea val al pandemiei şi capacitatea sa de internări la terapie intensivă se apropie de limită. În acest weekend au intrat în vigoare noi restricţii la scară naţională, mai ales închiderea şcolilor în regiunile cele mai afectate.

Citeste si:
România, printre țările UE cu cele mai ridicate rate de abandon...
Abandon școlar cronic:...

Guvernul de la Berlin va institui de luni noi restricţii pentru călătoriile dinspre India pentru a preveni aducerea variantei indiene a coronavirusului, primele cazuri de infectare cu această variantă fiind deja semnalate în Europa.

Deocamdată nu au fost oferite detalii despre ajutorul german pentru India, dar săptămânalul Der Spiegel a scris că armata germană a primit ordin să organizeze aprovizionarea cu oxigen.

Ţară cu peste 1,3 miliarde de locuitori, India a înregistrat în ultimele 24 de ore circa 350.000 de noi cazuri de COVID-19 şi 2.767 de decese. Sistemul său sanitar se află în pragul colapsului, spitalele confruntându-se cu lipsa paturilor, a oxigenului şi medicamentelor vitale.

Statele Unite au anunţat de asemenea că vor trimite rapid Indiei ajutor sanitar.

Citeste si:
Un nou ajutor umanitar pentru Republica Moldova: câte doze de...
Un nou ajutor umanitar pentru...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Internațional »



Setari Cookie-uri