Un cuplu din statul indian Chhattisgarh (centru) şi-a numit gemenii nou-născuţi "Corona" şi "Covid", în contextul în care ţara se află în izolare, după ce autorităţile au decretat în urmă cu câteva zile carantină naţională din cauza pandemiei de coronavirus, informează sâmbătă DPA.

Gemenii, un băiat şi o fată, au venit pe lume la un spital de stat din capitala statului, Raipur, pe 27 martie, la două zile după intrarea în vigoare a restricţiilor de circulaţie, scrie Agerpres.

Într-un interviu telefonic acordat DPA, părinţii gemenilor au declarat că numele acestora le vor aminti de greutăţile cu care s-au confruntat înainte de naşterea micuţilor.

Mama gemenilor, Preeti Verma (27 de ani), a povestit că nu a avut parte de niciun ajutor, deoarece membrii familiei nu au putut ajunge la Raipur din cauza restricţiilor de circulaţie.

Cuplul a povestit totodată că există o anumită presiune din partea bătrânilor familiei să schimbe numele gemenilor.

În prezent India este plasată în izolare timp de trei săptămâni până la 14 aprilie, în contextul în care bilanţul pandemiei de COVID-19 în această ţară de 1,3 miliarde de locuitori a ajuns la circa 3.000 de cazuri de infectare şi 68 de decese.

Sursa foto: shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri