Elon Musk, fondatorul SpaceX și Tesla, aruncă o nouă ironie la adresa companiei spațiale Blue Origin, fondată de Jeff Bezos, pe fondul disputei privind contractul NASA pentru misiunea care își propune să ducă din nou oameni pe Lună.
Blue Origin a depus o contestație la o agenție guvernamentală din Statele Unite ale Americii ce vizează contractul câștigat de către compania SpaceX în urma licitației organizate de NASA pentru proiectul de aproximativ 3 miliarde de dolari prin care își propune să ducă din nou oameni pe Lună, precizează The New York Times, citată de Businessinsider.com.
Bob Smith, CEO-ul Blue Origin, a precizat că NASA nu a evaluat corect propunerile transmise de către compania sa, SpaceX și Dynetics, participante la licitație.
Reacția lui Elon Musk nu a întârziat să apară, miliardarul postând pe Twitter o glumă deplasată la adresa Blue Origin ce face trimitere la anatomia aparatului reproducător masculin: "Can't get it up (to orbit) lol."
Can’t get it up (to orbit) lol— Elon Musk (@elonmusk) April 26, 2021
Gluma face aluzie la faptul că Jeff Bezos nu a reușit prin intermediul Blue Origin să demareze până în prezent o misiune spațială cu rachetele pe care le construiește.
Citeste si:
Sursa foto: Shutterstock.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: