Serbia a promis locuitorilor săi un stimulent de aproximativ 25 de euro, dacă se vaccinează anti-COVID.

Președintele Aleksandar Vucic a precizat că inițiativa este menită să recompenseze responsabilitatea oamenilor de a lupta împotriva COVID-19, scrie Euronews.com.

Cei cu vârste peste 16 ani care s-au vaccinat cu una sau două doze sau cei care vor primi cel puțin o doză până la finalul lunii mai vor primi o plată de aproximativ 3000 de dinari, echivalentul a 25 de euro. Suma reprezintă circa 5% din media salariului mediu lunar din țară.

”Ne-am gândit cum am putea răsplăti oamenii care sunt responsabili în fața pandemiei și am decis să oferim acest mic ajutor financiar celor vaccinați”, a precizat președintele.

Vucic a declarat că este ”iresponsabil și egoist” să nu te vaccinezi, deși nu este nicio obligație în acest sens.

Fără concediu medical plătit, dacă nu ești vaccinat anti-COVID

Însă președintele a mai spus și că cei care lucrează în sectorul public și nu se vaccinează sunt exceptați de la plata concediului medical dacă se vor infecta cu COVID. Inițiativa, prima din lume din acest punct de vedere, are scopul de a revitaliza campania de imunizare din țară.

Sunt și alte state în care companiile au oferit diferite stimulente angajaților care s-au vaccinat.

Vucic speră ca cel puțin 55% din populația țării să fie vaccinată până la finalul lui mai. Până în prezent, doar 22% din populația sârbă a fost imunizată, cu 9% mai mult decât în Uniunea Europeană.

Țările balcanice nu au ezitat să achiziționeze milioane de doze de vaccin, chiar și din Rusia și China, vaccinuri care nu au primit aprobare în blocul european. În martie, Serbia chiar a invitat oficiali din regiune pentru a se imuniza în Belgrad.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri