Uniunea Europeană îşi va apăra valorile şi va acţiona împotriva legii din Ungaria care este considerată discriminatorie faţă de LGBT, a dat asigurări vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la capătul unui summit unde această măsură a stârnit proteste.

"Această nouă lege din Ungaria este clar discriminatorie şi, aşa cum se întâmplă într-o democraţie, vom lupta împotrivă, folosind instrumente juridice" aflate la dispoziţia noastră, a spus ea într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, citată de Agepres.

"Ieri, majoritatea dintre noi au spus foarte clar că această nouă lege din Ungaria încalcă valorile noastre (...) A existat un sprijin zdrobitor pentru ideea că ne vom apăra valorile", a adăugat şefa executivului european.

"La Comisie, noi am examinat această lege în profunzime, şi am scris guvernului ungar pentru a-i expune în detaliu îngrijorările noastre pe plan juridic", a reamintit ea.

Comisia a dat termen Ungariei până la 30 iunie să răspundă.

"Există demersuri suplimentare care pot fi apoi luate. Acest lucru depinde de modul în care Ungaria reacţionează", a precizat Ursula von der Leyen.

Bruxellesul poate să deschidă o procedură de infringement pentru încălcarea dreptului european, care poate duce la sesizarea Curţii de Justiţie a UE şi la sancţiuni.

La rândul său, premierul portughez Antonio Costa, a cărui ţară asigură până la sfârşitul lunii preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a spus că "nu poţi fi membru al UE dacă nu respecţi şi nu accepţi valorile sale".

În cadrul unei dezbateri tensionate de joi, majoritatea liderilor europeni l-au criticat pe premierul ungar Viktor Orban pentru legea controversată. Premierul olandez Mark Rutte a sugerat chiar activarea Articolului 50 din Tratat pentru ieşirea din UE, cum a făcut Marea Britanie, dacă valorile UE nu îi convin liderului de Budapesta.

Însă această perspectivă a fost exclusă de şefa CE. "În Ungaria există zece milioane de locuitori şi sunt ferm convinsă că există zece milioane de motive bune ca Ungaria să rămână membră a UE", a subliniat ea.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri