Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a făcut public primul document legat de investigaţia sa asupra atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA şi de acuzaţiile privind sprijinul guvernului Arabiei Saudite pentru atacatori, în urma unui ordin executiv al preşedintelui Joe Biden, relatează Reuters.

Rudele victimelor i-au cerut lui Biden să nu participe la evenimentele comemorative de sâmbătă, când s-au împlinit 20 de ani de la atentate, dacă nu va declasifica documente despre care susţin că vor arăta sprijinul autorităţilor saudite pentru atacuri, conform Agerpres.ro.

Documentul de 16 pagini, parţial editat, făcut public de FBI arată contacte între atacatorii care au deturnat avioanele şi complici saudiţi, dar nu şi dovezi privind o eventuală implicare a guvernului de la Riad în atacuri, care au făcut aproape 3.000 de morţi.

Arabia Saudită a susţinut întotdeauna că nu a avut nicio implicare în atacuri.

Într-o declaraţie emisă la 8 septembrie, ambasada saudită la Washington a transmis că Arabia Saudită a susţinut mereu transparenţa în jurul evenimentelor de la 11 septembrie 2001 şi salută publicarea de către SUA a unor documente clasificate legate de atacuri.

Cincisprezece dintre cei 19 atacatori erau din Arabia Saudită. O comisie a guvernul american nu a găsit dovezi că Arabia Saudită a finanţat direct Al-Qaida, grupul protejat de talibani în Afganistan la acel moment. Comisia a lăsat fără răspuns întrebarea dacă oficiali saudiţi ar fi făcut totuşi individual asta.

Familiile a circa 2.500 dintre victime şi peste 20.000 de persoane care au fost rănite, firme şi diverşi asiguratori au dat în judecată Arabia Saudită şi au cerut despăgubiri de miliarde de dolari.

Sursa foto: Dzelat / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri