Avertismentele SUA privind un atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei ''provoacă panică şi nu îi ajută'' pe ucraineni, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ucraina.

''Cel mai bun prieten al duşmanilor noştri în acest moment este panica din ţara noastră. Şi toate aceste informaţii (despre un posibil atac) nu fac decât să provoace panică şi nu ne ajută'', a declarat el în timpul unei vizite în provincie, conform Agerpres.ro

Şeful statului ucrainean a spus că au existat "prea multe" anunţuri privind un "război profund şi total din partea Rusiei". ''Dacă mai aveţi informaţii despre o invazie cu o certitudine de 100%, daţi-ni-le", a insistat el, adăugând: ''Înţelegem riscurile, ştim că ele există''.

Statele Unite consideră de săptămâni întregi că o invazie a Rusiei în ţara vecină pro-occidentală este iminentă, iar vineri au declarat că ar putea fi acum o chestiune de zile.

Rusia are zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina şi desfăşoară, de asemenea, manevre pe scară largă în Belarusul vecin şi în Marea Neagră.

Ucraina a acuzat şi în trecut Washingtonul de alarmism şi de riscul de a alimenta o panică distructivă pentru ţară.

În timp ce autorităţile ucrainene atrag atenţia că armata rusă este desfăşurată de luni de zile la graniţele sale, ele subliniază că diplomaţia are încă o carte importantă de jucat.

''Lucrăm la nivel diplomatic, discutăm în fiecare zi cu autorităţile din diferite ţări, cu liderii lor, la diferite niveluri. De aceea, considerăm că singura cale de dezescaladare este calea diplomatică", a declarat Zelenski

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri