Rusia aduce noi trupe la granița cu Ucraina, iar o invazie ar putea avea loc oricând, inclusiv în perioada Olimpiadei de la Beijing, care se va termina pe data de 20 februarie, au declarat oficiali americani citați de CNN. Un cunoscut jurnalist american susține că are informații din trei surse potrivit cărora Putin ar fi dat deja ordinul invaziei. Oficialii de la Casa Albă nu au confirmat informația.
Imagini dintr-un satelit aparținând unei companii private americane arată noi desfășurări de trupe rusești la granița cu Ucraina.
Antony Blinken, secretarul de stat american, a declarat că o invazie rusă a Ucrainei ”poate începe oricând”, inclusiv în timpul Olimpiadei de la Beijing, SUA remarcând semnale îngrijorătoare care indică escaladarea situației incluzând și ”sosirea unor noi trupe ale Rusei la graniță”.
Anterior, președintele american Joe Biden le-a cerut cetățenilor Statelor Unite care sunt în Ucraina să părăsească țara de urgență și a invocat creșterea amenințării unei acțiuni militare a Rusiei. Marea Britanie și Norvegia au urmat exemplul americanilor și au cerut, de asemenea, propriilor cetățeni să părăsească Ucraina.
Nick Schifrin, jurnalist american specializat în afaceri externe și corespondent al postului public de radio PBS, a relatat pe Twitter că Vladimir Putin, președintele Rusiei, ar fi decis deja să invadeze Ucraina și ar fi comunicat deja acest lucru reprezentanților armatei. Schifrin spune că informația a fost confirmată de trei surse diferite care însă au rămas anonime.
Citeste si:
NEW: The US believes Russian President Vladimir Putin has decided to invade Ukraine, and has communicated that decision to the Russian military, three Western and defense officials tell me.— Nick Schifrin (@nickschifrin) February 11, 2022
De cealaltă parte, Jake Sullivan, consilier în probleme de securitate al președintelui american, nu a confirmat informația menționând că ”SUA nu a ajuns la o concluzie potrivit căreia Vladimir Putin ar fi dat ordinul invaziei”.
Știre în actualizare.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: