Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut omologului său rus Vladimir Putin să se aşeze la masa negocierilor pentru a opri operaţiunea militară lansată de Rusia asupra Ucrainei, liderul de la Kiev cerându-le în acelaşi timp cetăţenilor europeni care au pregătire militară în confruntări armate să vină să lupte în Ucraina.

''Vreau să mă adresez încă o dată preşedintelui Rusiei. Pe tot teritoriul Ucrainei sunt lupte. Să ne aşezăm la masa negocierilor pentru a opri moartea fiinţelor omeneşti'', a spus Zelenski într-un mesaj televizat, în timp ce armata rusă a ajuns până la Kiev, scrie Agerpres.

În acelaşi timp însă, preşedintele ucrainean i-a invitat pe cetăţenii europeni care au experienţă de luptă să vină în Ucraina pentru a contribui la respingerea invaziei ruse. ''Dacă aveţi experienţă de luptă (...), puteţi veni în ţara noastră pentru a apăra Europa'', a îndemnat Zelenski.

Preşedintele rus Vladimir Putin, care a declarat că a ordonat ofensiva militară contra Ucrainei pentru a ''denazifica'' această ţară, ''se comportă precum naziştii'', a reacţionat Peter Stano, purtătorul de cuvânt principal al şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Vladimir Putin spune că ''vrea să prevină un genocid (contra rusofonilor din estul Ucrainei), ceea ce este lipsit de sens, întrucât el este pe punctul de a comite unul'' contra ucrainenilor, a mai spus funcţionarul european.

Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o operaţiune militară extinsă contra Ucrainei. Într-un lung discurs înaintea anunţării ofensivei, preşedintele Putin a spus printre altele că ''Rusia nu se poate simţi în securitate, dezvolta, exista cu o ameninţare permanentă care emană din teritoriul Ucrainei'', acuzând guvernul de la Kiev de abuzuri asupra rusofonilor din estul separatist al Ucrainei şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri