A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene s-a încheiat luni seară cu mici progrese privind logistica şi evacuarea civililor, fără a se reuşi obţinerea unor înţelegeri mai largi, potrivit unui negociator ucrainean.

''A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare'', a scris pe Twitter negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak, conform Agerpres.

La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a estimat că este prea devreme pentru a vorbi despre ceva pozitiv după această nouă rundă de negocieri.

Cele două tabere implicate în război după invazia Rusiei în Ucraina conveniseră joi seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar în respectivele zone, dar acest acord nu a putut fi pus în practică şi cele două părţi s-au acuzat reciproc pentru nerespectarea celor convenite.

Negocierile desfăşurate luni au avut loc la Belovejskaia Puşcea, o localitate din regiunea Brest, în apropiere de frontiera cu Polonia, unde s-a ţinut şi a doua rundă de negocieri. Conform agenţiei Interfax, pe agenda discuţiilor sunt trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri