În înalt responsabil al preşedinţiei ucrainene Kirilo Timoşenko a acuzat luni Rusia că blochează accesul în oraşul port Mariupol, aflat de mai mult timp sub asediul forţelor ruse şi separatiştilor proruşi, a unui convoi cu ajutor umanitar, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Civilii, care nu pot să plece din Mariupol, se confruntă zilnic cu bombardamente ruseşti de peste două săptămâni. Ei au rămas fără electricitate, agent termic şi apă curentă în cea mai mare parte a acestui interval de timp, susţin autorităţile ucrainene.

Cu toate acestea, un convoi de circa 160 de maşini a părăsit oraşul luni, într-o primă tentativă de evacuare reuşită printr-un coridor umanitar, după mai bine de o săptămână de tentative eşuate în acest sens.

În jur de 150.000 de persoane au fost evacuate prin 26 de coridoare umanitare până acum din mai multe oraşe ucrainene, a spus Timoşenko într-o intervenţie la postul de televiziune Ukraina-24.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri