Premierul estonian a dezvăluit că țara sa va fi lipsită de apărare distrusă în cazul unui atac rusesc, deși este membră NATO. Cum este posibilă o astfel de situație, care nu transmite deloc un mesaj pozitiv pentru România?

Kaja Kallas, șefa guvernului Estoniei, a declarat că planurile aliate de apărare a țărilor baltice prevăd că acestea vor fi cucerite de ruși și eliberate de NATO abia după aproximativ 180 de zile. ”Dacă comparăm dimensiunile Ucrainei și cele ale statelor baltice, asta va însemna distrugerea completă a țărilor și culturii noastre”, a spus Kallas, potrivit Financial Times.

Estonia riscă să fie ștearsă de pe hartă de o invazie rusească

Capitala Tallinn va fi devastată, ”totul va fi șters de pe hartă, inclusiv poporul, națiunea noastră”, a mai declarat premierul. Tensiunile între Rusia și țările baltice au crescut în ultimele zile, după ce Kremlinul a acuzat ”o blocadă” a enclavei Kaliningrad.

Încă din 2016, o simulare realizată de cel mai cunoscut institut de studii strategice din lume, Rand Corporation, arăta că rușii ar avea nevoie de cel mult 60 de ore pentru a ajunge la porțile capitalelor Estoniei și Letoniei. ”O astfel de înfrângere rapidă va lăsa NATO cu un număr limitat de opțiuni, toate proaste”, conchideau atunci analiștii Rand.

Mai mulți soldați NATO pentru țările din estul Europei

Declarațiile premierului de la Tallinn au fost făcute înaintea summitului NATO de la Madrid unde se vor discuta planurile de apărare pentru flancul de est al Alianței. Estonia, ca și Letonia și Lituania, insistă să se renunțe la actuala strategie, în care țările baltice, la fel ca România, sunt apărate de mici grupuri de luptă aliate numărând 1.000-1.500 de militari. Ele cer ca NATO să apere fiecare palmă de pământ a statelor membre - mai ales după ororile comise de forțele rusești în Ucraina.

Concret, țările baltice ar vrea ca fiecare dintre ele să aibă detașat un contingent aliat de 20.000-25.000 de oameni.

Sursa: NATO

”Actualul concept nu funcționează”, a spus Kallas. În plus, afirmă ea, după ce a discutat cu militarii NATO din grupul de luptă amplasat în Estonia, majoritatea britanici, a realizat că aceștia ”nu sunt deloc încântați de ideea că sunt practic sortiți să moară”.

Citeste si:
Washington: Rusia nu respectă cel mai recent tratat nuclear bilateral
Washington: Rusia nu respectă...

Oficialii Alianței contactați de FT au declarat că ”se va face mai mult pentru a apăra fiecare centimetru de teritoriu aliat, în orice moment și împotriva oricărei amenințări”.

Analiștii susțin că și România ar putea cere o prezență militară NATO mai amplă pe teritoriul țării noastre cu prilejul summitului de la Madrid.

Sursa foto: Ministerul rus al Apărării

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri