Europa se află în cel mai periculos moment al său după cel de-al Doilea Război Mondial în contextul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, a afirmat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

”Nu trebuie să ne speriem şi nici să exagerăm, dar trebuie să înţelegem clar că ne aflăm în cea mai periculoasă situaţie în care a fost Europa după cel de-al Doilea Război Mondial”, a afirmat Stoltenberg în deschiderea taberei de vară a tinerilor laburişti de pe insula Utoya (Norvegia).

Stoltenberg, fost prim-ministru norvegian, consideră că o victorie a Rusiei în Ucraina ar duce la o instabilitate şi mai mare în planul securităţii mondiale, calificând intervenţia militară a Moscovei drept un atac asupra ordinii mondiale actuale.

”Putin crede în mintea sa confuză că el poate decide ceea ce ar trebui să facă Ucraina. El nu are dreptul să decidă ceea ce trebuie să facă fostele republici sovietice”, a afirmat secretarul general NATO, avertizând Moscova că dacă ar intenţiona să facă unei ţări membre a Alianţei ceea ce a făcut Ucrainei, toate ţările NATO vor sări în ajutorul acesteia din urmă.

Sursa foto: U.S. Army photo by Charles Rosemond

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri