România este foarte dornică să achiziționeze sistemul de apărare antirachetă Iron Dome de la Israel, spun surse citate de publicația israeliană Haaretz. Informațiile au apărut după recenta vizită a ministrului român al Apărării, Vasile Dîncu, în Israel.

Dacă se va ajunge la un acord, România, membră NATO, va deveni prima țară europeană care va cumpăra sistemul.

De când a intrat în arsenalul defensiv al Israelului în 2011, Iron Dome și-a dovedit valoarea în luptele din Fâșia Gaza. Fiecare baterie costă în jur de 150 de milioane de dolari, iar fiecare rachetă interceptoră costă 50.000 de dolari.

Israelul nu a găsit până acum prea mulți cumpărători pentru noul sistem, doar armata americană achiziționând două sisteme Iron Dome pentru 375 mil. dolari.

Vedeți mai jos clipuri video cu scutul antirachetă Iron Dome care oprește o rafală de 100 de rachete trase de palestinieni.

Potrivit unor rapoarte confirmatede Haaretz, și Azerbaidjan ar fi achiziționat sistemul Iron Dome. Alte țări, printre care Singapore, Canada, Coreea de Sud, India, Finlanda, Slovacia și Republica Cehă, au cumpărat componenta radar.

Deși Iron Dome este o creație a Ministerului israelian al Apărării și a contractorilor de apărare, sistemul a devenit în esență un proiect comun cu Statele Unite. Israelul a investit 800 de milioane de șekeli (232 de milioane de dolari) în dezvoltarea sa, în vreme ce americanii, prin alocări de către Congres, au investit de patru ori această sumă.

Orice vânzare de Iron Dome necesită aprobarea Washingtonului.

Sursa foto: Shutterstock / Moshe EINHORN

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri