Kremlinul a respins condiţiile menţionate cu o zi înainte de preşedintele american Joe Biden care s-a declarat gata să discute cu Vladimir Putin dacă acesta din urmă îşi retrage trupele din Ucraina pentru a pune capăt conflictului, informează Reuters şi France Presse, notează Agerpres.

"Biden a spus de facto că negocierile vor fi posibile numai după ce Putin va părăsi Ucraina", ceea ce Moscova "evident" că respinge, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov. "Operaţiunea militară continuă", a adăugat el.

Preşedintele Vladimir Putin este deschis discuţiilor despre o posibilă soluţionare a conflictului în Ucraina, dar refuzul Statelor Unite de a recunoaşte teritoriile anexate ca fiind ruse împiedică găsirea unui posibil compromis, a explicat Kremlinul.

Preşedintele SUA Joe Biden a declarat că este pregătit să discute cu Putin dacă şeful de la Kremlin căuta o modalitate de a pune capăt războiului dar că Putin nu a indicat încă acest lucru.

"Preşedintele Federaţiei Ruse a fost întotdeauna, este şi rămâne deschis negocierilor pentru a ne asigura interesele", a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, întrebat despre remarcile lui Biden.

"Cel mai preferat mod de a ne atinge interesele este prin mijloace paşnice, diplomatice", a adăugat Peskov. "Putin a fost, este şi rămâne deschis contactelor şi negocierilor", a insistat el.

Putin a spus că nu regretă că a lansat ceea ce el numeşte "operaţiune militară specială" a Rusiei împotriva Ucrainei şi prezintă războiul ca un punct de cotitură când Rusia în sfârşit s-a ridicat în faţa unei hegemonii arogante occidentale după decenii de umilire în anii de la căderea Uniunii Sovietice în 1991, aminteşte Reuters.

Ucraina şi Occidentul spun că Putin nu are nicio justificare pentru ceea ce ele prezintă drept un război de ocupaţie în stil imperial. Ucraina declară că va lupta până când ultimul soldat rus va fi dat afară de pe teritoriul său.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri