Preşedintele rus Vladimir Putin "a pierdut deja războiul" în Ucraina, a afirmat omologul său american Joe Biden, spunând totodată că se aşteaptă ca Moscova să fie împinsă să negocieze de contraofensiva ucraineană, relatează AFP, citată de Agerpres.

"Putin deja a pierdut războiul", a declarat Biden în cadrul unei conferinţă de presă de la Helsinki. "Nu există nicio posibilitatea pentru el să câştige războiul în Ucraina", a adăugat liderul de la Casa Albă.

"Eu sper, este aşteptarea mea, ca Ucraina să facă progrese semnificative în ofensiva sa şi ca asta să ducă la o reglementare negociată într-un moment sau altul", a mai spus Biden.

Liderul american a mai afirmat că preşedintele rus Vladimir Putin va decide în cele din urmă că nu este în interesul Rusiei să continue războiul.

Între timp însă, "nimeni nu poate adera la NATO în timpul unui război", pentru că asta ar garanta un al treilea război mondial, a subliniat Biden, potrivit Reuters.

De asemenea, preşedintele american, Joe Biden, l-a sfătuit pe liderul grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, să "fie atent" la ceea ce mănâncă, referindu-se la posibilitatea ca acesta să fie otrăvit, transmite EFE, conform Agerpres.

Biden a făcut aceste comentarii în cadrul unei conferinţe de presă la Helsinki cu omologul său finlandez, Sauli Niinisto, când a fost întrebat despre rebeliunea eşuată condusă de Prigojin la sfârşitul lunii iunie.

"Nici măcar nu ştim unde se află (...) Dacă aş fi în locul lui, adevărul este că aş fi atent la ceea ce mănânc. Aş fi mereu cu ochii pe meniul meu", a spus Biden.

Comentariul său, pe un ton de glumă, părea să se refere la otrăvirea liderilor politici care se opun preşedintelui rus, Vladimir Putin, cum ar fi opozantul Alexei Nalvalnîi, care a fost otrăvit în 2020 cu agentul neurotoxic Noviciok şi care este acum încarcerat.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri