Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a declarat că Statele Unite "ignoră" faptul că Rusia a impus restricţii în spaţiul aerian al Mării Negre, afirmaţie ce survine la o zi după ce o dronă americană a fost interceptată deasupra Mării Negre de avioane ruse, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Într-un interviu acordat la televiziunea de stat rusă, Lavrov a spus că Rusia a stabilit limite ale zborurilor în regiunea Mării Negre după începerea campaniei militare în Ucraina - un fapt de care Statele Unite sunt destul de conştiente.

Potrivit Moscovei, Rusia va "reacţiona proporţional" la viitoare "provocări" americane, notează AFP.

SUA au acuzat forţele aeriene ruse că au "interceptat şi lovit" o dronă americană Reaper deasupra Mării Negre şi i-au provocat prăbuşirea.

Rusia a dezminţit aceste acuzaţii, recunoscând doar că două dintre avioanele sale de vânătoare au interceptat o dronă americană care a fost detectată "în zona peninsulei Crimeea" şi care avansa "în direcţia" frontierelor Rusiei.

Doborârea dronei americane: Rusia consideră o provocare incidentul

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a declarat pentru agenţia RIA Novosti că Moscova consideră drept o provocare incidentul în care au fost implicate un avion de luptă rusesc Su-27 şi o dronă militară americană deasupra Mării Negre, informează Reuters.

"Considerăm acest incident drept o provocare", a spus Antonov după ce a fost convocat la Departamentul de Stat al SUA.

Drona de supraveghere militară americană MQ-9 s-a prăbuşit marţi în Marea Neagră după ce un avion rusesc Su-27 i-a lovit elicea, a spus Pentagonul, fiind primul incident de acest fel de la invadarea Ucrainei de către Rusia în urmă cu un an.

Rusia a negat că a avut loc vreun contact şi spune că drona s-a prăbuşit după o manevră brusc, într-un unghi ascuţit.

Ambasadorul rus a declarat că întâlnirea sa de la Departamentul de Stat a fost "constructivă" şi că nu a fost ridicată problema unor posibile "consecinţe" pentru Moscova ca urmare a incidentului, conform sursei citate.

"În ceea ce ne priveşte, nu dorim nicio confruntare între SUA şi Rusia. Suntem în favoarea construirii unor relaţii pragmatice, în beneficiul popoarelor rus şi american", a declarat ambasadorul Anatoli Antonov.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri