Unul dintre cei mai mari producători de muniție din Europa se confruntă cu un blocaj în ceea ce privește extinderea celei mai mari fabrici de armament. Motivul? Fabrica se învecinează cu un nou centru de date pentru TikTok care consumă toată energia electrică disponibilă în zonă, conform Financial Times.

Compania de muniție Nammo, deținută de guvernul norvegian și de o firmă de apărare controlată de statul finlandez, a fost informată că nu există surplus de energie pentru uzina sa din centrul Norvegiei, deoarece un centru de date care are ca principal client platforma de socializare TikTok consumă toată energia electrică din regiune.

„Suntem îngrijorați pentru că vedem că viitoarea noastră extindere este pusă în pericol de încărcarea videoclipurilor cu pisici", a declarat Morten Brandtzæg, directorul executiv al Nammo, pentru Financial Times.

Cererea de muniție a crescut datorită războiului din Ucraina, care folosește aproximativ 6.000 de cartușe pe zi, echivalentul comenzilor anuale ale unei țări europene mici.

Directorul companiei a declarat că cererea de cartușe de artilerie a fost de peste 15 ori mai mare decât în mod normal. Potrivit acestuia, industria europeană de muniții trebuie să investească 2 miliarde de euro în noi fabrici doar pentru a face față cererii din Ucraina.

Compania de Energie spună că electricitatea se alocă pe principiul: primul venit, primul servit

TikTok construiește trei centre de date în acest an, cu opțiunea de a mai adăuga încă două până în 2025 într-un oraș aflat la 125 de kg de Oslo, a declarat luna aceasta furnizorul norvegian de centre de date Green Mountain.

Întrebat dacă a fost o coincidență faptul că o companie cu capital chinezesc a oprit expansiunea unei companii din domeniul apărării, Brandtzæg a răspuns: "Nu voi exclude faptul că nu este o pură coincidență faptul că această activitate este în apropierea unei companii din domeniul apărării. Nu pot să exclud acest lucru".

TikTok a refuzat să comenteze. Elvia, compania locală de energie, a confirmat că rețeaua de electricitate nu avea capacitate de rezervă după ce a promis-o centrului de date, deoarece o alocă pe baza principiului "primul venit, primul servit".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri