Astronomii au descoperit un asteroid de dimensiunea unui zgârie-nori în apropiere de Terra graţie unui nou algoritm ce a fost conceput pentru detectarea rocilor spaţiale mari şi potenţial letale, informează livescience.com, preluat de Agerpres.

Asteroidul cu diametrul de 180 de metri - denumit oficial 2022 SF289 - este suficient de mare şi orbitează suficient de aproape de Pământ pentru a fi considerat un asteroid potenţial periculos (PHA), fiind unul dintre cele aproximativ 2.300 de obiecte similare astfel clasificate ce ar putea provoca distrugeri în masă pe Terra în cazul unei coliziuni directe cu planeta noastră. Din fericire, nu există un risc de coliziune cu acest asteroid în perioada imediat următoare.

Acel asteroid s-a apropiat destul de mult de Pământ în septembrie 2022, când a zburat la aproximativ 7,2 milioane de kilometri de planeta noastră, potrivit NASA. Cu toate acestea, astronomii din lumea întreagă nu au reuşit să îi detecteze prezenţa în datele telescopice în niciun moment - înainte, în timpul sau după acea apropiere -, întrucât corpul ceresc a fost "ascuns" de lumina emisă de stelele din Calea Lactee.

Recent, ei au observat prezenţa acestei roci spaţiale în momentul în care au testat un nou algoritm ce a fost conceput pentru detectarea asteroizilor mari cu ajutorul unor secvenţe mici de date ştiinţifice. Detectarea unui PHA atât de "şiret" încât evită să fie detectat prin metodele tradiţionale reprezintă o mare victorie pentru noul algoritm, care va fi utilizat în curând cu scopul de a analiza în amănunţime datele culese de Observatorul Vera C. Rubin, un telescop de ultimă generaţie amplasat în munţii din Chile şi care îşi va începe operaţiunile de detectare a asteroizilor la începutul anului 2025.

"Aceasta este doar mică mostră din ceea ce ne putem aştepta de la Observatorul Rubin peste mai puţin de doi ani, când algoritmul HelioLinc3D va descoperi astfel de obiecte în fiecare noapte", a declarat Mario Juric, directorul Institutului pentru Cercetări Intensive ale Datelor din Astrofizică şi Cosmologie din cadrul Universităţii Washington şi coordonatorul echipei care a creat noul algoritm.

Pentru detectarea primului asteroid, astronomii au testat algoritmul folosind date de arhivă furnizate de observatorul Asteroid Terrestrial-impact Last Alert System (ATLAS) din Hawaii, care realizează cel puţin patru fotografii cu aceeaşi zonă a boltei cereşti în fiecare noapte. Cercetarea a dezvăluit ceva ce ATLAS nu observase: un asteroid mare, vizibil în trei fotografii separate ce au fost realizate pe 19 septembrie 2022 şi în următoarele trei nopţi.

ATLAS este setat în aşa fel încât un obiect trebuie să apară în patru imagini separate realizate într-o singură noapte pentru ca un obiect să poată fi considerat un asteroid. Întrucât 2022 SF289 nu a întrunit aceste criterii, omenirea nu a ştiut niciodată despre apropierea lui de Pământ.

În schimb, algoritmul HelioLinc3D a fost conceput pentru a combina detectările de asteroizi furnizate de o cantitate mult mai mică de date. Observatorul Rubin, pentru care acest algoritm a fost creat, va scana cerul doar de două ori pe noapte, dar cu mult mai multe detalii în comparaţie cu majoritatea observatoarelor moderne, potrivit oamenilor de ştiinţă.

Ei se declară încrezători că 2022 SF289 ar fi doar vârful aisbergului în ceea ce priveşte detectarea de asteroizi de către Observatorul Rubin şi noul algoritm. Ar putea exista mii de PHA "ascunse" şi care ar pluti în jurul planetei noastre în timp ce "evită" detectarea.

Sursa foto: Washington.edu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri