Un studiu de fezabilitate pentru o linie europeană de mare viteză este în lucru, pe ecartament european, Lvov-Iaşi-Chişinău-Odesa, a declarat comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, conform Agerpres.

"Iaşi este pe un coridor al României, astfel încât trebuie să fie conectat în reţeaua naţională. Iaşi va juca un rol foarte important în conectivitatea regională cu Moldova şi Ucraina pentru că avem în lucru un studiu de fezabilitate pentru o linie europeană de mare viteză pe ecartament european, Lvov-Iaşi-Chişinău-Odesa. Dacă ne uităm numai la legătura Iaşi-Chişinău, deja înţelegem că este vorba de a uni cele mai importante oraşe din regiunea respectivă şi va contribui la conectivitatea cu Moldova", a menţionat Adina Vălean, la evenimentul "Innovation in EU Transport Policies".

Ea a subliniat că "există şi acest proiect, în plus, în reţeaua de transport europeană".

Totodată, Adina Vălean, Comisarul European pentru Transporturi, a transmis că la nivelul UE se dorește ca toate capitalele europene să fie conectate prin trenuri de mare viteză, ceea ce ar putea însemna și că București ar putea fi legat de Cluj printr-un astfel de tren și unde călătoria nu va dura mai mult de opt ore ca acum.

Oficialul de la Bruxelles a vorbit de asemenea despre un proiect de cale ferată pe ruta București - Brașov, unde va fi construit un tunel de 10 kilometri prin care vor putea trece și trenurile de mare viteză.

De asemenea, Adina Vălean a mai anunţat, recent, că a promovat în Comisia Europeană un proiect nou privind drepturile pasagerilor, prin care industriei i se cere să facă un efort de standardizare a calității serviciiilor de transport.

Sursa foto: Benjamin Wagner / Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri