Ungaria, ultima ţară din NATO care nu a ratificat aderarea Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, se pregăteşte să se pronunţe luni prin vot în Parlament asupra acestei chestiuni, conform unei cereri formulate de partidul de guvernământ, Fidesz, relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

"I-am cerut preşedintelui Parlamentului să includă pe ordinea de zi a sesiunii din 26 februarie votul final privind protocolul de aderare a Suediei la tratatul Alianţei Atlantice, pe care intenţionăm să-l susţinem", a declarat pe Facebook preşedintele grupului parlamentar Fidesz, Mate Kocsis.

Ministrul apărării suedez Pal Jonson a salutat marţi acest anunţ. "Bineînţeles că salutăm acest lucru", a declarat el într-o conferinţă de presă, potrivit Reuters. După luni de tergiversări, premierul Viktor Orban a dat un semnal favorabil sâmbătă, cu ocazia discursului său despre Starea Naţiunii. "Suntem pe cale să ratificăm aderarea" ţării nordice "la începutul sesiunii de primăvară Parlamentului", a subliniat el, referindu-se la "paşi importanţi făcuţi pentru refacerea încrederii".

Liderul naţionalist, care se remarcă în cadrul UE prin menţinerea unor legături strânse cu Kremlinul, şi-a exprimat de mult timp sprijinul în principiu faţă de candidatura suedeză, însă a tergiversat procesul.

El l-a invitat pe omologul său suedez, Ulf Kristersson, în Ungaria pentru a restabili "încrederea", după ani de "denigrare" la adresa guvernului ungar, acuzat de derivă autoritară.

Oficialul suedez a acceptat invitaţia, însă a respins ideea de "negocieri" şi "cereri" în acest dosar. Până în prezent, nu au fost programate vizite.

Viktor Orban a promis că nu va fi ultimul care va da undă verde aderării Suediei la NATO, însă, în cele din urmă, a fost depăşit de Parlamentul turc care a aprobat aderarea în ianuarie, după 20 de luni de negocieri.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Suedia şi-a anunţat în mai 2022 candidatura la NATO, în acelaşi timp cu Finlanda, devenită în aprilie 2023 cel de-al 31-lea membru al acestei organizaţii, după ce toţi membrii săi i-au ratificat aderarea.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri