Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a dat asigurări că Rusia îi va "distruge" pe liderii ucraineni dacă se dovedeşte că aceştia sunt responsabili de atacul armat asupra unei săli de concert comis, vineri seara, la periferia Moscovei, relatează AFP, preluat de Agerpres.

"Dacă se stabileşte că este vorba de terorişti ai regimului de la Kiev (...) toţi trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti. Inclusiv liderii statului care a comis o asemenea atrocitate", a declarat pe Telegram Medvedev, numărul doi în Consiliul de Securitate rus.

Ucraina nu are absolut nicio legătură cu atacul armat care s-a soldat vineri cu zeci de morţi şi peste 100 de răniţi la Moscova, a declarat anterior un consilier al preşedinţiei ucrainene, Mihailo Podoliak, calificându-l drept un "act terorist".

''Să fie clar, Ucraina nu are absolut nimic de-a face cu aceste evenimente", a declarat pe Telegram Podoliak, a cărui ţară luptă de doi ani împotriva invaziei ruse.

Cel puţin 40 de persoane au fost ucise şi peste 100 rănite vineri seara într-un atac comis de bărbaţi înarmaţi asupra sălii de concerte din complexul Crocus City Hall, de la periferia Moscovei, conform bilanţului provizoriu anunţat de forţele de securitate (FSB).

Sursa foto: Shutterstock / Anton Veselov

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri