Mai mulţi membri de rang înalt al regimului Vladimir Putin au cerut ridicarea moratoriului privind pedeapsa cu moartea pentru "terorişti", după atacul sângeros comis la o sală de concerte de la periferia Moscovei.

"Astăzi, mulţi oameni se întreabă despre pedeapsa cu moartea (...) se va lua o decizie care va răspunde aşteptărilor societăţii noastre", a declarat Vladimir Vassiliev, şeful grupului parlamentar al partidului de guvernământ Rusia Unită, referitor la ridicarea moratoriului în vigoare din 1996, scrie Agerpres.ro.

Un alt lider parlamentar, Iuri Afonin, responsabil cu problemele de securitate, a afirmat la rândul său: "Când vorbim despre terorism, despre uciderea de oameni, trebuie să restabilim pedeapsa cu moartea în dreptul penal".

Serghei Mironov, membru al partidului pro-Kremlin "Rusia Corectă", a cerut, de asemenea, "introducerea pedepsei cu moartea pentru persoanele care comit acte teroriste".

În afară de grupările jihadiste precum Statul Islamic (SI), care a revendicat atacul de vineri de la sala de concerte Crocus City Hall, soldat cu cel puţin 133 de morţi, Rusia consideră că o serie de opozanţi şi de lideri ucraineni sunt "extremişti" şi "terorişti".

În martie, Moscova a adăugat, de asemenea, "mişcarea internaţională LGBT" pe lista organizaţiilor teroriste întocmită de serviciile financiare ruseşti.

Rusia nu a făcut până în prezent nicio referire cu privire la legătura dintre jihadişti şi masacrul de vineri, în pofida faptului că gruparea Statul Islamic a revendicat atacul.

Serviciile de securitate ruse şi Vladimir Putin au spus însă că atacatorii ar avea o legătură cu Ucraina, fără însă a oferi detalii sau dovezi în acest sens.

Dmitri Medvedev, fost preşedinte al Rusiei, în prezent numărul doi în Consiliul de Securitate rus, a ameninţat vineri că Rusia îi va "distruge" pe liderii ucraineni dacă aceştia sunt responsabili de atacul asupra sălii de concerte.

"Dacă se stabileşte că este vorba de terorişti ai regimului de la Kiev (...) toţi trebuie găsiţi şi distruşi fără milă ca terorişti. Inclusiv liderii statului care au comis o asemenea atrocitate", a declarat Medvedev pe Telegram.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri