România anunță că vrea să colaboreze cu SUA în vederea producției de muniție. Motivul pentru care Trump l-a sunat pe Nicușor Dan?

Sursǎ foto: Shutterstock

România anunță că vrea să colaboreze cu SUA în vederea producției de muniție. Motivul pentru care Trump l-a sunat pe Nicușor Dan?

Cuprins Articol:

Ambasada Statelor Unite ale Americii a salutat semnarea de către Ministerul Economiei din România a două Scrisori de Solicitare (LOR) pentru Scrisori de Ofertă și Acceptare (LOA), în vederea explorării modalităților prin care Statele Unite și România pot consolida capacitățile de producție în domeniul apărării. Anunțul semnării vine la scurt timp după ce președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că a fost sunat și felicitat pentru câștigarea alegerilor de către omologul său american, Donald Trump.

Scrisorile de Solicitare pentru coproducția de muniție pentru tancurile Abrams și de muniție de artilerie reprezintă un prim pas esențial în dezvoltarea capacității de producție internă a României, spun oficialii Ambasadei SUA la București.

Ce spun reprezentanții SUA și ministrul român al Economiei

„Implementarea cu succes a acestui tip de proiecte de coproducție dezvoltă capacități în întreaga regiune și consolidează parteneriatul nostru strategic bilateral. Această coproducție va securiza lanțul de aprovizionare pentru NATO, Statele Unite și România, făcând America și aliații noștri mai siguri.”, a declarat Michael Dickerson, Chargé d’Affaires al SUA.

„Prin aceste proiecte de coproducție de muniții la standarde NATO, creștem forța industriei de apărare românești. România și Statele Unite împărtășesc valori și principii comune. Odată cu implementarea Centrului European de Excelență pentru Muniție NATO, vom consolida poziția României ca pilon de securitate și furnizor de capabilități strategice în regiune. Pe baza acestui parteneriat economic și militar cu Statele Unite, vom putea dezvolta atât producția, cât și capacitățile de testare, omologare și calificare”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Finanțare militară de 920 mil. dolari

Scrisorile de Solicitare includ potențiala coproducție atât a proiectilelor de artilerie standard NATO de 155 milimetri, cât și a muniției pentru tancuri NATO de 120 milimetri. Aceste proiecte sunt susținute de un împrumut pentru finanțare militară externă în valoare de 920 de milioane de dolari, acordat în septembrie 2024 de Departamentul de Stat al SUA.

De prevederile acordului dintre România și SUA vor beneficia Ministerul Apărării Naționale, în limita sumei de 700 milioane dolari SUA, și Ministerul Economiei pentru ROMARM, în limita sumei de 220 milioane dolari SUA.

În ceea ce privește partea MApN, banii vor fi folosiți, în principal, pentru programul de achiziție a tancurilor Abrams.

Conform surselor oficiale, primele tancuri Abrams vor ajunge în România în anul 2027, iar țara noastră va plăti achiziția aprobată de Parlament cu 1,07 miliarde de dolari, sumă ce va fi achitată în rate.

Personalizate pentru tine