Remus Borza s-a prezentat, joi, la sediul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru a fi audiat de procurori. Acesta a declarat ca a fost citat de marti, dar ca nu s-a putut prezenta pana acum din motive obiective, insa nu a precizat in ce dosar a fost chemat pentru a fi audiat, aratand ca va da mai multe declaratii la iesirea de la DNA, scrie Mediafax.

Numele lui Remus Borza apare in dosarul de mita privind vanzarea de energie, in care au fost arestati Eugen Bradean, director de trading la Hidroelectrica, si Ioan Mihaila, fost membru in Consiliul de Supraveghere al companiei si fost consilier al ministrului Constantin Nita.

Avocatii lui Ioan Mihaila au aratat, marti, la judecarea recursului impotriva arestarii preventive a clientului lor, ca denuntatorul din dosar, Remus Vulpescu, a incheiat la un moment dat un contract de 2,2 milioane de euro cu firma avocatului Remus Borza, "dar nimeni nu observa".

Ioan Mihaila este acuzat de dare de mita, iar Eugen Bradean, de complicitate la luare de mita si la dare de mita.
Potrivit DNA, in octombrie, Ioan Mihaila, in calitate de membru in Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA si consilier al ministrului delegat pentru Energie, i-a promis unui membru in acelasi Consiliu, denuntator in cauza, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urma sa voteze favorabil incheierea de catre Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vanzare a energiei electrice catre o anumita societate comerciala din Romania, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau conditii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Procurorii au aratat, in referatul prin care au propus arestarea preventiva a celor doi, ca Eugen Bradean l-a abordat pe holurile institutiei pe Remus Vulpescu, caruia i-a spus ca poate primi intre 500.000 si un milion de euro de la niste "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vanzare a energiei electrice unei firme.
Procurorii au precizat ca Bradean a mentionat ca este vorba de societatea Energon Power & Gas din Cluj si ca ar mai exista alte trei-petru persoane ce urmeaza sa primeasca bani, fara a dezvalui identitatea acestora si suma pentru fiecare.

In timpul discutiei, Bradean, "pentru a intari seriozitatea ofertei facute", a acceptat remiterea catre Vulpescu a unui avans de 20 la suta, respectiv aproximativ 200.000 de euro, fiind dispus sa negocieze cu cei care ofereau aceasta suma un avans mai consistent de 35 la suta.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au aratat, in referatul in care au propus arestarea celor doi, ca Remus Vulpescu a fost din 20 iunie 2012 pana in 29 mai 2013 administrator special al Hidroelectrica, in perioada in care compania s-a aflat in insolventa, iar avocatul Remus Borza, prin intermediul firmei sale Euro Insol, a avut fost administrator judiciar.

Dupa inchiderea procedurii de insolventa dispusa de Tribunalul Bucuresti, Remus Vulpescu a fost numit, prin hotararea Adunarii Generale a Actionarilor Hidroelectrica, in functia de executor al Consiliului de Supraveghere al companiei.

Potrivit actului constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizata intre Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Supraveghere si Directorat. Astfel, toate contractele de vanzare a energiei electrice peste cantitatea totala contractata de 500 Giga Watti Ora (Ghw) trebuie aprobate in Consiliul de Supraveghere, din care facea parte Mihaila Ioan. Asemenea contracte sunt supuse anterior avizarii Directoratului din care facea parte si Bradean Eugen, au mai aratat procurorii DNA.

Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o oferta pe bursa OPCOM pentru vanzarea de energie in valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerand ca incheierea contractului ar produce pierderi semnificative.

"In data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat in discutie propunerea cu privire la avizarea participarii Hidroelectrica cu o oferta de vanzare, la cererea de cumparare initiata pe bursa de energie OPCOM-PCCB de catre Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare in perioada 2014-2017, la pretul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", arata Hidrolectrica, intr-un comunicat de presa.

Directoratul a respins propunerea cu trei voturi "impotriva", o abtinere si un vot "pentru", fiind astfel consemnata o majoritate care a considerat ca un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu a mentionat votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stanculescu, Aurel Cocos, Eugen Bradean, Mihai Teleanu si Ovidiu Agliceru.

"Acest gen de contracte au generat in trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia starii de insolventa. Avand in vedere faptul ca Hidroelectrica are o conducere in sistem dualist, Directorat si Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezinta punctul de vedere al companiei. Astfel de initiative individuale sunt dezavuate si sunt considerate inacceptabile, in raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la iesirea din insolventa si cu obiectivele stabilite de catre actuala conducere a companiei", se mai arata in comunicat.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihaila, Remus Vulpescu, Mihai Grosan, Oana Truta, Elena Popescu si Gabriela Sandu.

Ioan Mihaila, consilierul ministrului Nita si membru in Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica, a fost eliberat din functii, iar Departamentul pentru Energie propune demiterea lui Eugen Bradean din directoratul Hidroelectrica.
Intr-un alt dosar, Remus Borza a fost trimis in judecata pentru conflict de interese, fiind acuzat ca in perioada in care firma de insolventa detinuta de el, Euro Insol, a fost administratorul judiciar al Hidrolectrica, a facut plati catre societatea lui de avocatura, in baza unor contracte de asistenta juridica.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri