Mircea Cosma, condamnat la opt ani de inchisoare, Vlad Cosma la cinci ani, iar Razvan Alexe, la doi ani si jumatate

Mircea Cosma, fostul presedinte al Consiliului Judetean Prahova, a fost condamnat, marti, la opt ani de inchisoare, iar fiul sau, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de inchisoare, in timp ce omul de afaceri Razvan Alexe a primit o condamnare de doi ani si jumatate de inchisoare. In acest dosar, Mircea Cosma este acuzat ca ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrari in care beneficiar este Consiliul Judetean. Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu este definitiva, conform News.ro.

Instanta suprema l-a condamnat, marti, pe fostul presedinte al Consiliului Judetean Prahova Mircea Cosma la opt ani de inchisoare, pe fiul sau, deputatul Vlad Cosma, la cinci ani de inchisoare, iar pe omul de afaceri Razvan Alexe, la doi ani si sase luni de inchisoare, decizia ICCJ nefiind definitiva.

In acelasi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Directiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la sase ani de inchisoare. In aprilie 2014, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis in judecata pentru luare de mita si abuz in serviciu, fiul sau, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenta, directorul Directiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mita si abuz in serviciu, iar Razvan Alexe, pentru trafic de influenta si dare de mita.

Vlad si Mircea Cosma au fost trimisi in judecata de DNA fiind acuzati ca ar fi cerut si primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denuntatori in cauza, ale caror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova. Firmele controlate de cei trei sunt, la randul lor, trimise in judecata intr-un dosar de evaziune fiscala si spalare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar in care sunt inculpati Razvan Alexe, dar si fostul angajat al Secretariatului general al Guvernului, Marcel Pavaleanu, alaturi de alti oameni de afaceri din Prahova.

"Sumele de bani au fost pretinse in schimbul interventiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judetean Prahova, pe langa care cei doi aveau influenta, respectiv presedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatal inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel incat societatile respective sa obtina de la institutia publica lucrari si servicii curente supraevaluate, de intretinere a drumurilor publice sau a drumurilor judetene pe timp de iarna, dar si decontarea, cu prioritate, a unor lucrari deja efectuate in temeiul unor contracte anterioare” notau procurorii DNA in 2014, atunci cand a inceput urmarirea penala in acest dosar.

Mircea Cosma este cercetat sub control judiciar si in dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Hertanu, fiind acuzat de sprijinire a unui grup infractional.

Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri