Proiectul OUG promovat de Ministerul Justitiei prevede gratierea integrala a pedepselor de pana la 5 ani precum si jumatate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au in intretinere copii sub cinci ani, a celor cu varste de peste 60 de ani, precum si a celor cu boli incurabile in faze terminale. Prevederile nu se aplica recidivistilor, nici celor care s-au sustras executarii pedepsei si nici celor care comit infractiuni dupa data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede ca OUG intra in vigoare in 18 februarie 2017.

Nu beneficiaza de prevederile acesteia cei care au comis infractiuni contra sigurantei statului, infractiuni de omor, vatamare corporala grava, lipsire de libertate, violare de domiciliu, santaj, viol, acte de pedofilie, coruptie sexuala, incest, furt si talharie, ultraj, tortura, acte de represiune nedreapta, evadare, neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea defectuoasa, falsificarea de moneda, luare si dare de mita, trafic de influenta, nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri, rele tratamente aplicate minorului, trafic de stupefiante, falsificarea de alimente, proxenetism, sclavie, trafic de persoane, trafic de minori, pornografie infantila, fraudele comise prin sistem informatic si de plata electronic, divulgarea informatiilor secrete de stat, cercetarea abuziva, conform News.ro.

Proiectul a fost pus in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Justitiei.

Proiectul OUG este urmatorul:

”ORDONATA DE URGENTA

pentru gratierea unor pedepse

In temeiul art. 115 alin. (4)si alin. (6) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta:

Art. 1 (1) Se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoare de pana la 5 ani inclusiv precum si pedepsele cu amenda aplicate de instanta de judecata.

(2) Prevederile alin. (1) se aplica indiferent de modalitatea de executare a pedepsei inchisorii dispusa de instanta.

Art. 2 Se gratiaza in parte :

a) cu 1/2 pedepsele cu inchisoare aplicate persoanelor care au implinit varsta de 60 ani, femeilor insarcinate (gravide) sau persoanelor care au intretinere minori cu varsta de pana la 5 ani;

b) cu 1/2 sau, dupa caz, cu restul de pedeapsa neexecutat din pedepsele cu inchisoare aplicate persoanelor care, conform expertizei medico-legale emisa de institutiile abilitate sunt diagnosticate cu boli incurabile in faze terminale;

Art. 3 (1) Prevederile art. 1–2 nu se aplica celor condamnati pentru infractiuni savarsite in stare de recidiva si celor care sunt recidivisti prin condamnari anterioare;

(2) Gratierea este conditionata de achitarea despagubirilor la care persoana condamnata a fost obligata prin hotarare judecatoreasca definitiva, in termen de 1 an de la punerea in libertate.

(3) Pevederile alin. (2) nu se aplica condamnatilor pentru care se gratiaza potrivit art. 2 lit. a) si b);

(4) Nu beneficiaza de prevederile art.1 cei care au savarsit urmatoarele infractiuni:

A. Infractiuni reglementate de Codul Penal:

1) infractiunile contra sigurantei statului prevazute in art. 155-173 Cod penal anterior si in art. 394-412 Cod penal in vigoare;

2) infractiunile de omor prevazute in art. 174-177 Cod penal anterior si in art. 188-191 Cod penal in vigoare;

3) vatamare corporala grava prevazuta de art. 182 Cod penal anterior si in art. 194 Cod penal in vigoare;

4) lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte prevazute de art. 183 Cod penal anterior si in art. 195 cod penal in vigoare;

5) lipsirea de libertate in mod ilegal prevazute de art. 189 Cod penal anterior si in art. 205 cod penal in vigoare;

6) violarea de domiciliu prevazuta in art. 192, alin 2 Cod penal anterior si in art. 224 alin.2 cod penal in vigoare

7) santajul prevazut in art. 194 Cod penal anterior si in art. 207 cod penal in vigoare

8) violul prevazut de art. 197 Cod penal anterior si in art. 2018 cod penal in vigoare ;

9) actul sexual cu un minor prevazut de art. 198 Cod penal anterior alin 2-4 si in art. 220 alin 2-4 cod penal in vigoare ;

10) agresiunea sexuala prevazuta in art. 219 Cod penal in vigoare

11) coruptia sexuala prevazuta de art. 202 Cod penal anterior si in art. 221 cod penal in vigoare ;

12) incestul prevazut de art. 203 Cod penal anterior si in art. 377 cod penal in vigoare;

13) furtul prevazut de art. 209 Cod penal anterior si in art. 229 cod penal in vigoare;

14) talharia prevazuta de art. 211 Cod penal anterior si in art. 233 – 234 cod penal in vigoare;

15) pirateria prevazuta de art.212 Cod penal anterior si in art. 235 cod penal in vigoare, precum si talharia sau pirateria urmata de moartea victimei prevazuta de art. 236 cod penal in vigoare;

16) inselaciunea prevazuta de art 215 alin 2-5 Cod penal anterior si in art 244-245 cod penal in vigoare;

17) ultrajul prevazut de art. 239 Cod penal anterior si in art. 257 cod penal in vigoare;

18) tortura prevazuta de art. 267 1 Cod penal anterior si in art. 282 cod penal in vigoare;

19) represiunea nedreapta prevazuta de art. 268 Cod penal anterior si in art. 283 cod penal in vigoare;

20) evadarea prevazuta de art. 269 Cod penal anterior si in art. 285 cod penal in vigoare;

21) inlesnirea evadarii prevazuta de art. 270 Cod penal anterior si in art. 286 cod penal in vigoare;

22) parasirea postului si prezenta la serviciu in stare de ebrietate prevazuta de art. 275 alin. 3 Cod penal anterior si in art. 331 alin. 3 cod penal in vigoare;

23) neindeplinirea indatoririlor de serviciu sau indeplinirea lor defectuoasa prevazuta in art. 329 alin. 2 cod penal in vigoare

24) nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive prevazuta de art. 279 1 Cod penal anterior si in art. 345 alin 2-4 cod penal in vigoare;

25) falsificarea de monede sau de alte valori prevazuta de art. 282 Cod penal anterior si in art 310-312 cod penal in vigoare;

26) falsificarea de valori straine prevazuta de art. 284 Cod penal anterior;

27) detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori prevazuta de art. 285 Cod penal anterior si in art. 314 cod penal in vigoare;

28) luarea de mita prevazuta de art. 254 Cod penal anterior si cod penal in vigoare;

29) darea de mita prevazuta de art. 255 Cod penal anterior si art. 290 cod penal in vigoare;

30) traficul de influenta prevazut de art. 257 Cod penal anterior si art. 291 cod penal in vigoare;

31) cumpararea de influenta prevazut de art. 292 cod penal in vigoare ;

32) nerespectarea dispozitiilor privind importul de deseuri si reziduuri prevazute de art 302 2 alin. 2 Cod penal anterior;

33) relele tratamente aplicate minorului prevazute de art. 306 Cod penal anterior;

34) traficul de stupefiante prevazute de art. 312 Cod penal anterior;

35) falsificarea de alimente sau alte produse prevazute de art. 313 Cod penal anterior si in art. 357 cod penal in vigoare;

36) proxenetismul prevazut de art. 329 Cod penal anterior si in art. 213 cod penal in vigoare;

37) constituirea unui grup infractional organizat prevazut de art. 367 cod penal in vigoare;

38) racolarea minorilor in scopuri sexuale prevazuta de art 222 cod penal;

39) sclavia prevazuta de art. 209 cod penal;

40) traficul de persoane prevazuta de art. 210 cod penal;

41) traficul de minori prevazuta de art. 211 cod penal;

42) folosirea serviciilor unei persoane exploatate prevazuta de art. 216 cod penal ;

43) folosirea prostitutiei infantile prevazuta de art. 216 alin 1 cod penal;

44) pornografia infantila prevazuta de art. 374 cod penal;

45) fraudele comise prin sistemul informatic si de plata electronice prevazute de art. 249 – 251 cod penal;

46) traficul de migranti prevazuta de art. 263 cod penal;

47) facilitarea sederii ilegale in Romania prevazuta de art. 264 cod penal

48) divulgarea informatiilor secreta de stat prevazuta de art. 303 cod penal;

49) ultrajul judiciar prevazut de ar. 279 cod penal;

50) cercetarea abuziva prevazuta de art. 280cod penal.

B. Infractiuni reglementate de legi speciale:

1. infractiunile prevazute in art. 276 din Legea 31/1990 privind societatile comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare

2. infractiunile prevazute de art. 19-21 din Legea nr. 51/1991 privind siguranta nationala a Romaniei;

3. infractiunile prevazute la art. 5 alin 1 si alin 3 din Legea nr. 78 /2000;

4. infractiunile prevazute de art 2-8 si art 10-14 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri cu modificarile si completarile ulterioare;

5. infractiunile prevazute de OUG nr. 105/ 2001 privind frontiera de stat a Romaniei cu modificarile si completarile ulterioare;

6. infractiunile prevazute in Legea nr. 668/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane cu modificarile si completarile ulterioare;

7. infractiunile prevazute de Legea 535/2004 privind prevenirea si combaterea terorismului;

8. infractiunile prevazute in art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii terorismului - Republicata

9. infractiunile prevazute de art 43, 44 alin 1, 46 si 48 din Legea nr. 161/ 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si mediului de afaceri, prevenirea si sanctionare coruptiei, cu modificarile si completarile ulterioare;

10. infractiunile prevazute de Legea nr. 191 din 13 mai 2003 privind infractiunile la regimul transportului naval, cu modificarile si completarile ulterioare

11. infractiunile prevazute de art 3-5 si art. 7 alin 1 din Legea nr. 241/ 2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare;

12. infractiunile prevazute de art. 143 alin 2 din Legea nr. 85 /2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare;

13. infractiunile prevazute de art. 270 si 272 din Legea nr. 86/ 2006 privind codul vamal al Romaniei, cu modificarile ulterioare;

14. infractiunile prevazute de Legea nr 39/2003 privind prevenirea criminalitatii organizate;

15. infractiunile prevazutede Legea nr. 194/2011 privind combaterea operatiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive;

Art. 4 - Amenzile si celelalte sanctiuni cu caracter administrativ aplicate nu se mai executa in masura in care nu au fost executate.

Art. 5 (1) In cazul unei eventuale aplicarii in mod succesiv a unor dispozitii de gratiere cu privire la aceeasi pedeapsa se va lua in considerare numai dispozitia de gratiere mai favorabila condamnatului.

(2) Gratierea are efecte si asupra pedepselor a caror executare este suspendata conditionat, in acest caz partea din termenul de incercare care reprezinta durata pedepsei pronuntate de instanta se reduce in mod corespunzator. Daca suspendarea conditionata este revocata sau anulata se executa numai partea de pedeapsa ramasa negratiata.

(3) Gratierea nu are efecte asupra masurilor de siguranta si masurilor educative.

(4) Gratierea nu se aplica celor care nu au inceput executarea pedepsei inchisorii deoarece s-au sustras de la executarea acesteia precum si celor care au inceput executarea dar ulterior s-au sustras.

(5) Persoanele gratiate care in decurs de trei ani savarsesc cu intentie o infractiune, vor executa, pe langa pedeapsa stabilita pentru acea infractiune si pedeapsa sau restul de pedeapsa ramas neexecutat ca urmare a aplicarii prezentei legi.

(6) Nerespectarea conditiei prevazute de art 3, alin 2 atrage revocarea gratierii.

Art. 6 Dispozitiile prezentei ordonate de urgenta se aplica numai faptelor comise pana la data de 18.01.2017.

Art.7 Prezenta ordonanta intra in vigoare la data de 18.02.2017.”

Sursa foto: Maigi | Dreamstime.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri