Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, o ordonanta de urgenta care reglementeaza modul in care se stabileste conducerea interimara a Inspectiei Judiciare, au declarat surse guvernamentale citate de Agerpres. Mai exact, articolul 67 prevede modul in care sunt numiti sefii Inspectiei Judiciare, in contextul in care mandatele actualilor sefi ai IJ au expirat inca din 1 septembrie.

Inspectia Judiciara este arma folosita de alianta PSD-ALDE pentru a controla corpul magistratilor. Potrivit informatiilor G4Media.ro, acest OUG nu are avizul CSM.

Aceasta OUG, initiata de Ministerul Justitiei, completeaza articolul 67 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

„In situatia vacantarii functiei de inspector-sef sau, dupa caz, de inspector-sef adjunct al Inspectiei Judiciare, ca urmare a expirarii mandatului, interimatul functiei se asigura de inspectorul-sef sau, dupa caz, de inspectorul-sef adjunct ale caror mandate au expirat, pana la data ocuparii acestor functii in conditiile legii. In caz de incetare a mandatului de inspector-sef ca urmare a altor situatii decat expirarea mandatului, interimatul functiei se asigura de catre inspectorul-sef adjunct pana la data ocuparii acestei functii in conditiile legii, iar in caz de incetare a mandatului de inspector-sef adjunct, ca urmare a altor situatii decat expirarea mandatului, interimatul functiei se asigura de catre un inspector judiciar numit de inspectorul-sef pana la data ocuparii acestei functii in conditiile legii”, se arata in proiectul de OUG, care a fost publicat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Unul dintre motivele invocate in sustinerea necesitatii adoptarii OUG este acela ca la 1 septembrie a expirat mandatul actualei conduceri a Inspectiei Judiciare, iar in prezent nu exista o reglementare legala care sa specifice modul in care se asigura interimatul.

Critica lui Dragnea

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a criticat, luni, pe Tudorel Toader, acuzandu-l ca nu a dus la capat aceasta ordonanta si a precizat ca vrea sa aiba o discutie cu ministrul Justitiei si cu premierul Viorica Dancila pe subiect.

"As fi fost foarte bucuros daca domnul ministru Toader ar fi incheiat si dus pana la aprobare ordonanta care ar fi permis actualei conduceri a Inspectiei Judiciare sa-si continue mandatul pana cand intra in vigoare noua lege si, ca multi alti colegi, oameni, pe care i-am vazut suparati, si eu sunt suparat pentru ca tocmai se pot pune sub semnul intrebarii niste anchete importante care sunt in derulare. Ma asteptam sa duca la capat aceasta procedura saptamana trecuta si pentru mine este ciudat si destul de greu de inteles de ce", a declarat liderul PSD.

Intrebat daca va avea o discutie cu Tudorel Toader sau cu premierul si ministrul Justitiei, Liviu Dragnea a precizat: "Da. Eu vreau sa am o discutie pe tema asta. Vreau sa avem discutie pe tema asta cu cei trei mentionati".

Sursa foto: Facebook/Inspectia Judiciara

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri