Spitalele din linia întâi, dar și mai multe unități medicale de suport au primit o notificare din partea Avocatului Poporului prin care sunt informate că sunt monitorizate "prin mandatul de mecanism național de prevenție a torturii". Unităților medicale vizate li se cere să trimită documente privind numărul de pacienți, datele fiecăruia dintre ei și modul în care au fost tratați. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că "se va informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum", scrie Digi24.

De asemenea, unitățile medicale sunt îndemnate să afișeze pliante speciale în spațiile de circulație în care cetățenii și angajații sunt informați că acel spital este monitorizat prin acest mecanism național, iar managerilor de spital li se explică faptul că sunt asimilate spitalele cu centre de detenție.

"Din punctul de vedere al chirurgului nu pot înțelege cum spitalul devine un centru de detenție, cum tratamentul aplicat este o tortură, cum cei care s-au luptat trei luni de zile cu virusul și au salvat vieți par a suporta o anchetă. Din punctul de vedere al ministrului Sănătății mă voi informa dacă din punct de vedere legal este vreun suport pentru ce se întâmplă acum.

Nu este normal ca după o perioadă grea vine cineva să îți pună un stigmat de centru de detenție, iar tratamentul sub suportul torturii. Asta am înțeles. Vreau să consult un jurist, un drept internațional să văd ce convenție poate transforma un spital într-un centru de detenție, iar tratamentul în tortură, iar noi acum trebuie să combatem acea tortură. Vreau ca unitățile sanitare să tragă un semnal de alarmă către Ministerul Sănătății. Nu am primit sesizări de rele tratamente. Au fost solicitări ale pacienților asimptomatici de a fi externați, dar de tratament agresiv nu am avut.

Nu am văzut condiții de rele tratamente, în schimb am văzut doctori cu mâinile goale care salvau pacienți, am văzut secții întregi, terapii întregi care nu s-au gândit că poate peste două luni cineva va veni să ceară niște documente pentru a evidenția o tortură ", a declarat ministrul Tătaru.

Citeste si:
Arafat: Am transformat un autobuz din București în ambulanță
Arafat: Un autobuz din...

Documentul emis de instituția Avocatului Poporului, integral AICI.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri