Deschiderea festivalului va fi transmisa in direct, de la ora 19.00, la TVR 1 si TVR 3. Moderatorii Camelia Vacaru si Marius Constantinescu vor dialoga cu o serie de personalitati din lumea teatrului, filmului, literaturii si muzicii clasice despre importanta acestui festival in viata culturala romaneasca si internationala, scrie News.ro.

Tot in cadrul evenimentului de debut, TVR va transmite in direct de la Sala Palatului un fragment din ”Oedipe”, de George Enescu, in interpretarea London Philharmonic Orchestra, Corului Filarmonicii George Enescu (dirijor Iosif Ion Pruner), Corului de copii Radio (dirijor Voicu Popescu), sub bagheta lui Vladimir Jurowski, director artistic al festivalului. Director multimedia este regizoarea Carmen Lidia Vidu. Spectacolul este sold-out.

In aceeasi seara, de la 22.30, TVR 3 va transmite in direct concertul ”Europa Galante”, dirijor Fabio Biondi, in interpretarea mezzosopranei Vivica Genaux, iar incepand de luni, concertele live la TVR 3 vor fi difuzate fie de la ora 20.00, fie de la 22.30.

In cadrul evenimentului, aflat la cea de-a 23-a editie, sunt programate 75 de concerte in Bucuresti si 12 concerte in celelalte sapte orase. Programul poate fi accesat AICI.

Intre invitatii acestei editii se numara bas-baritonul Bryn Terfel, premiat cu Grammy, tenorul Jonas Kaufmann, violonista Anne-Sophie Mutter, pianistul rus Nikolai Lugansky, Jordi Savall, David Garrett, London Philharmonic Orchestra si Munchner Philharmoniker.

Televiziunea Romana va transmite majoritatea concertelor festivalului, in direct si inregistrate, astfel: 21 de concerte de la Sala Palatului (dintre care 9 transmise in direct la TVR 3 si online, pe TVR+), 35 de concerte de la Ateneul Roman (dintre care 10 transmise live la TVR 3 si TVR+), 7 concerte inregistrate in Sala Auditorium (Sala mica a Palatului). Transmisiunile si inregistrarile vor fi realizate in exclusivitate in format HD.

Toate concertele festivalului vor fi difuzate online, prin live streaming, pe enescu.tvr.ro, platforma TVR dedicata evenimentului.

De asemenea, cele mai multe dintre concertele festivalului vor putea fi ascultate in direct la Radio Romania Muzical: 70 concerte care se vor desfasura la Sala Mare a Palatului (seria ”Mari orchestre ale lumii”), la Ateneul Roman (seriile ”Recitaluri si concerte camerale” si ”Concertele de la miezul noptii”), Sala mica a Palatului (seria ”Recitaluri si concerte camerale”) si Sala Radio (seria ”Muzica secolului XXI”). Concertele de la Ateneul Roman si Sala Mare a Palatului vor putea fi ascultate in direct si la Radio Romania Cultural.

Printre concertele difuzate live de cele doua posturi de radio se numara cateva dintre cele mai asteptate din editia 2017 a Festivalului Enescu: recitalurile sustinute de Jonas Kaufmann si Dmitri Hvorostovski, concertele Orchestrei Filarmonicii din Munchen, dirijor Valery Gergiev, ale Filarmonicii Regale din Londra, cu pianista Martha Argerich solista sau ale Filarmonicii din Israel, cu Zubin Mehta dirijor.

Transmisiunile directe vor putea fi ascultate si live online, pe site-urile romania-muzical.ro si radioromaniacultural.ro, precum si pe aplicatiile Radio Romania Muzical si Radio Romania Cultural pentru telefoane inteligente.

Concertele pentru care nu au existat drepturi de transmisie live din partea artistilor vor fi difuzate in intervalul 25-28 septembrie, la Radio Romania Muzical si Radio Romania Cultural.

Citeste si:

Primaria Capitalei prin Arcub organizeaza in luna septembrie o noua serie de concerte de muzica clasica in aer liber, cu acces gratuit, in cadrul evenimentului conex al festivalului - Piata Festivalului George Enescu, care va avea loc in perioada 2 – 10 septembrie, in Piata George Enescu.

In continuarea concertelor live, intre 11 si 24 septembrie, publicul va avea ocazia sa urmareasca in Piata Festivalului transmisiunile in direct ale concertelor de la Sala Palatului. In aceeasi perioada, pe scena din Piata George Enescu vor avea loc zilnic, intre orele 17.00 si 19.00, concerte si spectacole ale elevilor de la scolile de muzica din Bucuresti si ale studentilor de la Conservatoarele din tara.

Din programul editiei din acest an al Pietei Festivalului, organizatorii anunta colaborari ale orchestrelor, dirijorilor si instrumentistilor romani cu muzicieni din Austria, Italia, Franta, Spania, Germania, Cehia si Venezuela, dar si prezenta artistului Alexandru Tomescu care urca pe scena din fata Ateneului Roman cu vioara Stradivarius Elder.

De neratat in cele noua zile de concerte live dedicate celei de-a XXIII-a editii a Festivalului George Enescu este si colaborarea unuia dintre cele mai vechi ansambluri muzicale din Romania, Filarmonica de Stat Sibiu, cu cel mai nonconformist dirijor al momentului, Cristian Lupes.

Orchestra Simfonica Bucuresti va deschide editia din 2017 a Pietei Festivalului sub bagheta dirijorului francez Benoit Fromanger, alaturi de care in 2013 concerta in premiera in America de Sud in calitate de ambasador cultural al Romaniei. Cu o istorie de peste jumatate de secol, Orchestra de Camera Radio va veni in Piata George Enescu impreuna cu dirijorul Tiberiu Oprea si pianista Madalina Pasol, iar trompetistul Sergiu Carstea va sustine un concert alaturi de Bucharest Baroque Ensemble. O prezenta constanta in cadrul festivalului, Camerata Regala va colabora pentru Piata Festivalului din acest an cu dirijorul Constantin Adrian Grigore si cu violonistul George Tudorache. Violonistul Roman Patocka din Cehia va fi solistul concertului sustinut de Orchestra Nationala Radio.

Printre premierele editiei din 2017, spectacolul international de succes ”La Vida Loca” va prezenta cele mai indragite cantece si dansuri latino americane intrepretate de Matei Ioachimescu si Alfredo Ovalles.

Alexandru Tomescu va canta in fata publicului din Piata George Enescu la vioara Stradivarius Elder – Voicu in acompaniamentul Sinzianei Mircea la pian si al argentinianului Omar Massa la bandoneon. Calatoria muzicala propusa de marele violinist roman sarbatoreste in acest an un deceniu de concerte in cadrul Turneului International Stradivarius.

O prezenta importanta in programul festivalului din acest an este The Enescu Project, grupul de tineri muzicieni infiintat cu scopul de a readuce in atentia publicului muzica de camera compusa de George Enescu. Proiectul a fost creat anul trecut de violonista germana de origini romane Alexandra Bartoi si a prezentat deja muzica maestrului in Europa si mai ales Germania.

Orchestra Metropolitana Bucuresti dirijata de Daniel Jinga va fi prezenta in festival alaturi de tenorii Marcel Pavel, Vlad Mirita si Andrei Lazar cu un program de arii celebre.

In inchiderea Pietei Festivalului din acest an, Sinfonietta Wien, tanara orchestra din Capitala Austriei, va aduce la Bucuresti spiritul aristocratic vienez in concertul de inchidere a Pietei Festivalului 2017, alaturi de dirijorul Cristian Nenescu, de soprana Rodica Vica si baritonul din Spania Marco di Sappia.

Cea de-a 23-a editie a Festivalului ”George Enescu” se va incheia pe 24 septembrie.

Sursa foto: Vlad Eftenie