Vacantele la munte sunt perfecte pentru orice anotimp, cu atat mai mult vara, atunci cand caldurile sunt tot mai greu de suportat. Indiferent ce regiune din tara ti-ai alege sa vizitezi, obiective turistice sunt nenumarate, trebuie numai sa vrei sa le descoperi.

Vacantele la munte sunt o alternativa perfecta pentru cei care vor sa fuga de aglomeratia de pe litoralul Marii Negre. Daca inca nu ti-ai facut niciun plan de vacanta, iti recomandam cateva locuri de vizitat la munte, in care poti ajunge usor si in care sa te bucuri de natura.

Vacanta la munte: Tara Hategului

Tara Hategului se afla in Transilvania si este marginita, la sud, de Muntii Retezat, la est si nord-est, de Muntii Sureanu, la vest, de Muntii Tarcu, iar la nord de Muntii Poiana Rusca. Accesul in zona se face din trei directii: dinstre Deva si Hunedoara, pe valea Streiului, dinspre Caransebes, pe valea Bistei, dinstre Petrosani, prin pasul Merisor-Banita.

Turistii care vor sa viziteze Tara Hategului ar trebui sa isi rezerve mai multe zile, pentru ca zona este plina de obiective care nu trebuie sa fie ratate.

Cetatea Colt este unul dintre obiectivele reprezentative ale Tarii Hategului. A fost ctitorita in secolul XIV si avea rol de aparare si refugiu. Legendele spun ca cetatea l-ar fi inspirat pe Jules Verne atunci cand a scris romanul Castelul din Carpati.

Cetatea Colt

Sursa Foto: Wikipedia.ro

Rezervatia de zimbri din padurea Slivut. Rezervatia este foarte aproape de orasul Hateg si este unul dintre putinele locuri din Romania care mai adaposteste zimbri.

Cu o suprafata de 40 ha, situata in apropierea orasului Hateg, Padurea Slivut reprezinta un ecosistem natural cu quercinee xeroterme, rest al unor intinse suprafete de padure initiala de stejari, dar care au fost defrisate datorita extinderii activitatilor agricole specifice pentru zonele colinare de pe rama depresiunii Hategului. Din anul 1958, in zona s-a creat in aceasta padure o rezervatie de zimbrii, scrie wikimapia.org.

Cetatea Malaiesti este un ansamblu de monumente istorice aflat pe teritoriul satului Malaiesti, comuna Salasu de Sus. Cladirea a fost initial un turn de veghe, construit in secolul XIV, inconjurat ulterior cu un inel de aparare si alte patru turnuri de dimensiuni mai mici. Cetatea a fost folosita ca loc de retragere in caz de asediu.

Sarmisegetuza. Cetatea de pe Dealul Gradistei este cea mai mare dintre fortificatiile dacice. Aflata pe varful unei stanci, la 1.200 de metri inaltime, fortareata a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Muntii Orastiei, si cuprindea sase citadele, potrivit wikipedia.org.

Sarmisegetuza

Foto: Shutterstock.com

Fortareata, un patrulater alcatuit din blocuri masive de piatra, a fost construita pe cinci terase, pe o suprafata de aproximativ 30.000 metri patrati. Sarmizegetusa continea de asemenea o zona sacra. Printre cele mai importante si mari sanctuare circulare dacice se afla si Calendarul Circular.

Citeste si: Destinatii ieftine pentru vacanta de vara

Idei de vacanta: Statiunea Staja

Statiunea Straja (1400 metri altitudine) din judetul Hunedara este o destinatie perfecta pentru iubitorii de sporturi de iarna, insa si vara poate fi un refugiu pentru cei care vor sa fuga de caldura sufocanta din marile orase. Din statiunea Straja se poate urca catre Varful Mutu, aflat la o altitudine de peste 1.700 m.

Turistii care ajung in zona pot face o vizita la Schitul Straja, un schit ortodox aflat in apropierea Crucii Eroilor. Complexul cuprinde o bisericuta din lemn si cateva chilii. Intrarea in schit se face printr-un tunel artificial de 57 de metri, unde exista icoane ale sfintilor dispuse dupa zi si luna conform calendarului crestin-ortodox, scrie Wikipedia.ro.

Idei de vacanta: Statiunea Staja

Foto: Wikipedia.ro

Alt obiectiv este Crucea Eroilor, cu o inaltime de 18 metri si o latime de 9 metri. Este un monument inchinat celor 800 de ostasi care s-au jertfit in Primul Razboi Mondial.

Drumul Crucii este o procesiune cu 14 popasuri, fiecare popas facandu-se in dreptul unui ansamblu, troita plus basorelief reprezentand scena respectivei opriri. Procesiunea este efectuata din anul 2000 si este realizata de preoti ortodocsi.

Locuri de vizitat in Romania: Pestera Muierii

Pestera Muierii se afla in comuna Baia de Fier, judetul Gorj. Pestera a fost sculptata in calcarele mezozoice de pe marginea sudica a Masivului Parang, de catre raul Galbenul, potrivit Wikipedia.ro. Este prima pestera electrificata din Romania. Pestera Muierilor a fost denumita Rezervatie Speologica in 1955 si Monument de Rezervatie Naturala.

Locuri de vizitat in Romania: Pestera Muierii

Foto: Shutterstock.com

Pestera are o lungime de peste 3.500 de metri si este dispusa pe patru niveluri, fiind una dintre cele mai vizitate din tara. In apropierea acestui obiectiv se mai gasesc: Pestera Corbului, Pestera Parcalabului, Pestera Iedului.

Una dintre legende spune ca, in trecutul istoric, atunci cand barbatii in putere plecau sa apere tara de navalitorii veniti de aiurea, femeile luau in graba copiii si batranii pentru a se adaposti in pestera pe atunci numai de ei stiuta, unde ramaneau ascunsi pana la trecerea urgiei.

Vacanta la munte vara: Cheile Turzii

Rezervatia Naturala Cheile Turzii se afla in nordul Muntilor Trascau si este una dintre cele mai frumoase obiective turistice din Transilvania. Cheile Turzii au o lungime de peste 1.200 de metri si o inaltime a peretilor de pana la 200 metri si s-au format prin erodarea rocii de calcar jurasic de catre raul Hasdate, potrivit Wikipedia.ro.

Vacanta la munte vara: Cheile Turzii

Foto: Shutterstock.com

Rezervatia Cheile Turzii adaposteste peste 1.000 de specii de plante si animale rare. De asemenea, rezervatia adaposteste circa 60 de pesteri, dintre care doar opt au dimensiuni mai mari de 20 de metri. Pesterile pe care le puteti vizita in zona sunt: Pestera Calastur, Pestera Liliecilor, Pestera Cuptorului, Pestera Balica, Grota lui Hill. De asemenea, in zona se pot face o multime de trasee de catre turistii pasionati de mersul pe munte.

Concediu la munte: Rezervatia Rapa Rosie

Rezervatia Naturala Rapa Rosie este situata la trei kilometri de orasul Sebes. Rapa Rosie este o rezervatie geologica cu o suprafata de 10 hectare, scrie rapa-rosie.ro. Peretii sai au inaltimi cuprinse intre 80 si 100 m. Apa a sapat pe un substrat variat (pietrisuri, nisipuri cuartoase, gresii) forme ciudate: coloane, turnuri, piramide - toate de culoare rosiatica.

Printre atractiile zonei se numara platoul "Papucul", de pe care turistii pot admira privelisti uimitoare, si "Gaura Hotilor", o grota sapata in roca nisipoasa a rapei, unde se gasesc nume scrijelite inca din secolul al XIX-lea si care ascunde legende cu hoti, haiduci si aventurieri.

Citeste si: Destinatii de weekend: locuri de vizitat langa Bucuresti

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri