Casa de parfumuri Houbigant din Paris, va repune in vanzare, pana la finele acestui an, celebrul parfum Mon Boudoir, preferatul Reginei Maria. Parfumul a fost retras de pe piata in 1938, la moartea reginei, in semn de omagiu pentru aceasta.



Pasiunea pentru violete a Reginei Maria a inceput inca din copilarie cand mama sa, Ducesa Maria Alexandrovna, fiica Tarului Alexandru al II-lea, plantase un strat de violete, de al caror parfum Maria s-a indragostit imediat. Astfel, nu e de mirare ca parfumul preferat al reginei a devenit Mon Boudoir, un amestec de violete si iasomie.

„Acest parfum este considerat unul dintre cele mai bune parfumuri care au in componenta violete si iasomie”, explica, pentru Wall-Street, Val Iacob, proprietarul Beautik Haute Parfumerie si omul care a infiintat primul si singurul muzeu al parfumului din Romania.

Dar, Regina Maria nu s-a oprit doar la a purta acest parfum, ci a fost imaginea sa in mai multe campanii de marketing si publicitate, fiind primul cap incoronat care a facut reclama la un parfum.

In 1923, Regina Maria a aparut in mai multe reclame pentru Casa Houbigant in revista National Geographic din Statele Unite ale Americii.

Reclama de pe atunci spunea ca „astazi, ca si in vremurile Mariei Antoaneta, femeile din casele nobiliare prefera parfumurile casei Houbigant oricaror alte marci. Houbigant este parfumierul Reginei Maria a Romaniei“.

Tocmai pentru legatura stransa pe care au avut-o cu Regina Maria, cei de la Haubigant, au ales, in semn de omagiu, sa retraga acest parfum de pe piata in anul 1938, anul mortii reginei.

„Dupa ceva timp, acest parfum a fost pus pe piata, insa sub o alta denumire - Quelques Fleurs Royale. La insistentele noastre, producatorul a decis sa repuna pe piata parfumul Mon Boudoir, incepand din 2019”, mai spune Iacob. Imediat ce primele sticlute de parfum vor fi produse, acestea vor putea fi cumparate si in Romania, la un pret accesibil, de doar cateva sute de lei.

„Acest parfum este strans legat de istoria Romaniei, Regina Maria fiind una dintre cele mai iubite personalitati ale noastre, si de aceea am insistat sa fie produs din nou”, mai spune Val Iabob.

Casa de parfumuri Haubigant a fost infiintata in secolul al 18-lea de catre Jean-Francois Houbigant. La numai 23 de ani a creat Eau D’ Houbigant care a devenit parfumul preferat al aristocratilor de la acea vreme. Au urmat apoi Muscadins, Merveilleuses, creatii apreciate de nobilimea din intreaga lume.

Regina Maria Antoaneta, Napoleon al III-lea si sotia lui Eugenie, contesa Saxoniei si regina Olandei, printesa Mathilde, printul de Battenberg, ducele de Moucy, Lev Tolstoi, Guy de Maupassant sunt doar cateva dintre personalitatile care au preferat parfumurile Houbigant.

Parfumul Reginei Maria poate fi vazut si la Muzeul Parfumului, situat pe Calea Dorobantilor, nr 172.

Aici veti gasi, printre sutele de sticlute, si parfumurile altor personalitati precum Grace Kelly sau Audrey Hepburn, dar si parfumuri romanesti de pe vremea comunismului precum Farmec, Miraj sau Macul Rosu. Iar daca nu aveti timp sa ajungeti, saptamana viitoare, Wall-Street.ro, va avea un reportaj cu povestile din spatele parfumurilor cu o vechime de pana la 200 de ani.

Sursa foto: Facebook/Familia Regala

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Roxana Grosu
Roxana a absolvit Facultatea de Litere , fiind și traducător autorizat de engleză și franceză. Are o experiență de peste 15 ani în presă și comunicare, este grammar nazi și pasionată de istoria artei. Ca jurnalist, a lucrat pentru publicații precum Businessmen's, Bucharest Business Week , România Liberă - unde a fost editor coordonator - și Wall-Street.ro . De-a lungul carierei jurnalistice, Roxana a scris pe domenii precum diplomație , turism , aviație , retail ,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri