Industria tequilei mexicane a doborât trei recorduri în 2020, de producţie, export şi consum de agave, în pofida crizei sanitare şi economice provocate de pandemia COVID-19 la nivel mondial, a anunţat Consiliul pentru Reglementarea Tequila (CRT), scrie Agerpres.

Instituţia a semnalat, într-un comunicat, că, potrivit cifrelor înregistrate, producţia acestei băuturi a fost de 374 milioane de litri, cu 6,3% mai mult faţă de 2019, acesta fiind şi cel mai bun an pentru producţia de tequila 100% din agave, care a ajuns la nivelul maxim istoric de 228 milioane litri.

"Exportul continuă să fie elementul cheie în dezvoltarea acestei agroindustrii, iar în 2020 a crescut cu două cifre, ajungând la 286 milioane de litri, cu 16,3% mai mult comparativ cu 2019", se menţionează în comunicat.

Totodată, categoria 100% din agave "a ajuns la nivelul maxim istoric de exporturi, fiind trimisă la nivel mondial o cantitate de 163,1 milioane de litri tequila 100% din agave".

În ceea de priveşte consumul de agave pentru tequila, soiul "weber azul"a raportat o creştere faţă de 2019 de 4,8%, ajungând la 1.407.000 tone.

Deși un an atipic, industria de tequila a înregistrat cifre pozitive

Organismul de reglementare a subliniat că 2020 "a fost un an atipic pentru toată lumea şi pentru diferitele industrii care susţin economia statelor, însă industria mexicană de tequila, care a fost considerată o industrie esenţială în timpul pandemiei, a avut cifre pozitive".

Sursa citată a reamintit că în perioada cuprinsă între aprilie şi august industria de tequila "a resimţit efectele pandemiei, înregistrând creşteri de până la 0,3%, dar, din septembrie statisticile şi-au revenit, ajungând să fie înregistrate în 2020 trei noi recorduri".

Care sunt principale destinații pentru băutura mexicană

În ceea ce priveşte principalele destinaţii pentru băutura mexicană, Statele Unite au continuat să se situeze în fruntea topului principalelor ţări importatoare de tequila, cu 254 milioane de litri în 2020, ceea ce reprezintă 88,9% din totalul exporturilor. Pe locurile următoare s-au situat Germania, Spania, Canada şi Franţa.

În ceea ce priveşte reglementările internaţionale în materie de protecţie, CRT a semnalat că pe parcursul anului trecut au fost trei noi înregistrări ale mărcii, în Noua Zeelandă, Singapore şi Ucraina.

Cu aceste trei ţări, numărul statelor unde tequila este marcă protejată a ajuns la 55, inclusiv SUA şi Uniunea Europeană, cele două destinaţii principale pentru exporturi.

La finele anului 2020, în această industrie operau 163 de firme producătoare de tequila certificate, acestea producând 1.758 mărci.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri