Dupa Neversea, Ed Sheeran, Electric Castle, Bon Jovi si The Cure, evenimente care au adunat cateva sute de mii de oameni, sezonul festivalurilor continua cu Untold, AfterHills, George Enescu, concertul Metallica si alte zeci de astfel de evenimente, in toata tara. Analistii de la Frames estimeaza ca cei peste 1 milion de spectactori din acest sezon vor duce piata festivalurilor din Romania la un record istoric, dincolo de granita de 600 de milioane de lei.

240.000 de spectatori la Neversea, peste 200.000 la Electric Castle, 60.000 la Bon Jovi. Sunt doar cateva cifre care insa vin sa contureze dimensiunea unui business care a explodat in ultimii ani.

Piata festivalurilor din Romania a inregistrat una dintre cele mai spectaculoase cresteri din economie, nu doar din prisma audientei, estimata in acest an de catre compania de consultanta Frames la peste 1 milion de oameni. Dincolo de biletele vandute, business-ul de festival inseamna zeci de milioane de lei incasari din servicii, de la mancare si bauturi la transport, turism, produse promotionale si afaceri conexe.

,,Clujul reprezinta, in prezent, etalonul in materie de business in acest sector. Dincolo de cresterea potentialului turistic, Untold inseamna un business pe orizontala, cu zeci daca nu sute de firme conectate, din care castiga tot orasul, de la operatorii din turism, la transportatori, sectorul de food, autoritati, din taxe si impozite etc.’’, afirma analistii de la Frames.

Potrivit studiului realizat de firma de consultanta, afacerile din acest sector (cod CAEN 9002) au atins, anul trecut, nivelul de 472,6 milioane de lei, cu peste 80 de milioane de lei peste rezultatele din 2017. Fata de anul de referinta 2010, evolutia business-ului este una spectaculoasa.

festivaluri romania

,,In 2010, cele 366 de companii din acest sector, ce includ organizarea si logistica necesara, raportau afaceri de 77.945.890 lei. Pe fondul dezvoltarii sectorului, numarul firmelor a crescut, de asemenea, substantial, ajungand la 1196 de firme in 2017 si la 1238 de companii in 2018’’, arata analiza Frames.

Profesionalizarea business-ului, dezvoltarea unor solutii inovative de marketing&vanzari au determinat o optimizare semnificativa a cheltuielilor cu organizarea evenimentelor, dovada avansul semnificativ al profitului la nivelul pietei, de la 5,8 mil. lei in 2010, la 62,2 mil.lei in 2017 respectiv 87,9 mil.lei in 2018.

Media profitului net al industriei a crescut de la 19.358 lei in 2010 la 71.069 lei in 2018, iar media capitalului total a atins nivelul de 91.708 lei.

,,Investitiile semnificative in marketing si promovare alaturi de implementarea unor servicii de suport de ultima generatie, de la solutiile de plata moderne la paleta de oferte de produse, s-au tradus in cresterea vanzarilor de bilete si a consumului de produse si servicii in cadrul festivalurilor. Asa s-a ajuns ca Untold, de exemplu, sa devina un etalon in sectorul international de festivaluri, premiat ca atare de specialistii in domeniu’’, afirma analistii Frames.

Principalii jucatori din piata de entertainment

Intr-o piata in care numarul firmelor a crescut semnificativ in ultimii ani, Untold SRL continua sa fie principalul jucator, cu afaceri de 68,3 mil. lei in 2018, in crestere cu peste 9 milioane de lei fata de anul precedent. Organizatorul festivalului Untold din Cluj-Napoca a incheiat anul trecut cu un profit de 7 milioane de lei, aproape dublu fata de cel din anul 2017.

Pe locul secund in topul companiilor din piata de entertainment s-a clasat, la fel ca in 2017, firma GLOBAL RECORDS SRL din Constanta, cu afaceri de 45,8 mil.lei in 2018, in crestere cu 13 mil.lei fata de 2017, si cu un profit de 3,7 mil.lei.

Clasamentul este completat de o alta firma clujeana, FESTIVAL TICKETS MANAGEMENT SRL, cu afaceri de 26,9 mil.lei si un profit de 2,3 mil.lei in 2018. Festival Tickests Managament este organizatorul festivalului Electric Castle.

Pe fondul cresterii popularitatii festivalului Neversea din Constanta, afacerile companiei organizatoare, Neversea SRL Cluj, au crescut fata de 2017 cu 7,4 milioane de lei, atingand nivelul de 25,2 mil.lei in 2018.

,,Festivalul de pe Litoral are sanse sa devina un business si mai mare, dovada afluenta semnificativa de public din aceasta vara. Amplasarea ideala, prezenta unui numar mare de turisti pe Litoral si accesul facil, pe autostrada, dinspre Bucuresti, vor determina, pe viitor, o evolutie semnificativa, posibil peste nivelul business-ului Untold, grevat, din pacate, de problemele de infrastructura (autostrazi, spatii de cazare)’’, arata analiza Frames.

In topul firmelor de entertainment, dupa Untold SRL, GLOBAL RECORDS SRL si Neversea SRL s-au clasat FIVE'S INTERNATIONAL SRL, SUBLIME EVENTS SRL, LIVADA ADVERTISING SRL, OMP EVENTS SRL si AFTERHILLS SRL, organizatorul festivalului din Iasi, cu acelasi nume.

Studiul Frames arata, totodata, ca cifra de afaceri medie la nivelul industriei a crescut semnificativ in ultimii ani, de la 225.268 de lei in 2010 la 381.633 de lei in 2018, iar pierderile nete s-au redus la o medie de 18.134 de lei in 2018, fata de 22.883 lei in 2017.

Pe ansamblu, venitul mediu al firmelor, raportat la intreaga industrie, a atins un nivel de 395.104 lei in 2018, fata de 234.929 lei in 2010, iar cheltuielile au crescut la 336.873 lei, fata de 233.632 in 2010.

Impreuna, cele 1238 de firme din acest sector angajau, in 2018, 924 de angajati, fata de 885 de angajati in 2017. ,,Numarul mic de angajati se explica prin faptul ca multe dintre evenimente se bazeaza pe voluntari si pe externalizarea unor servicii catre alte companii’’, arata analiza.

O piata cu potential semnificativ

Piata de entertainment din Romania are un potential semnificativ de crestere in viitor, afirma analistii.

,,Noile generatii sunt mult mai atrase de astfel de evenimente, de cultura occidentala in care asemenea festivaluri se afla in prim-plan. Ultra Music Festival reprezinta, la nivel international, un etalon in materie, un business care, in ultimii 20 de ani, s-a extins in toata lumea, cu evenimente cu sute de mii de oameni. Untold, Neversea dar si Festivalul George Enescu au dovedit ca si in Romania pot avea loc festivaluri de amploare, bineinteles pe fondul cresterii puterii de cumparare a romanilor. Avem deja un calendar de evenimente de tinuta care, dincolo de publicul autohton, atrage tot mai multi straini, astfel ca, pe langa business-ul in sine, Romania castiga si la capitolul turism’’, afirma Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cristalizarea, in ultimii ani, a unui calendar de festivaluri la nivel national, ofera inca oportunitate pentru dezvoltarea unor evenimente noi, cu potential de castig semnificativ.

,,Exista inca loc de festivaluri in Romania. Luna septembrie, o luna cu vreme de vara, perioada Craciunului, Revelionul si sarbatorile din primavara (1-8 martie) creaza premizele unor asocieri de business cu potential de vanzari semnificativ. In Occident, de exemplu, ideea de Winter Festival este puternic exploatata, varianta care, pe viitor, va fi implementata, probabil, si in Romania’’, estimeaza analistii.

Potrivit analizei Frames, pe fondul investitiilor in acest sector (logistica, concerte, festivaluri etc.) si extinderii plajei de clienti (spectatori), nu este exclus ca, in orizonul 2021-2022, piata de entertainment din Romania sa atinga nivelul de 1 miliard de lei.

Studiul Frames a inclus datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii cu codul CAEN 9002, la Ministerul Finantelor. Estimarile Frames au la baza rata medie anuala, calculata pe o perioada de cel putin 5 ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri